Digi RCS-RDS a făcut un anunț important. Operatorul de cablu a transmis ce schimbare se va vedea pe televizoarele multor români, conform noilor prevederi ale Legii audiovizualului. Acesta a menționat că și-a exprimat dezacordul pentru modificarea impusă de Parlament și că o consideră în detrimentul abonaților săi.
Operatorul Digi RCS-RDS a anunțat, printr-o scrisoare trimisă abonaților odată cu factura pentru luna iulie, că a fost obligat să modifice grila de programe prin repoziţionarea canalelor TV. Astfel, multe dintre canalele aflate până acum la sfârşitul grilei de canale vor fi regăsite la începutul acesteia, precum şi invers.
„Cu toate că RCS & RDS şi-a exprimat dezacordul cu privire la modificările legislative, modificări pe care le considerăm în detrimentul abonaţilor, legea a fost adoptată de către Parlamentul României fără a se ţine cont de argumentele aduse de societatea noastră”, a transmis Digi RCS-RDS.

Motivul din spatele acestei schimbări este faptul că noua Lege a audiovizualului prevede că distribuitorii de servicii vor organiza grila în grupuri tematice „unice”, care vor include toate serviciile de programe din aceeași categorie.
Anterior, Adrian Sârbu a reclamat că Aleph News este la finalul grilei de programe. Digi a motivat spunând că a făcut două calupuri de posturi de ştiri: unul cu cele româneşti (Digi 24, Realitatea, Antena 3, România TV şi B1), poziţionat mai bine în grilă, şi altul cu cele mai mici şi internaţionale, pus „la final (NCN, Canal 33, profit News, B1 TV HD, Aleph News, News Romania, Nasul TV, Linkpress, CNN, BBC World şi CGTN.), potrivit paginademedia.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De altfel, operatorul de cablu Digi RCS-RDS a luat mai multe amenzi din cauza modului în care a pus posturile în grila de programe. Două dintre acestea – una de 10.000 şi una de 20.000 de lei – au fost luate pentru că nu a pus Aleph în calupul de ştiri. O a treia, de 10.000 de lei, a fost luată după ce şi NC a reclamat poziţia între posturi.