Angajații noștri, mai slabi decât angajații lor: România, codașa Europei, din nou

Gabriel Peneș 09.01.2023, 11:36
Angajații noștri, mai slabi decât angajații lor: România, codașa Europei, din nou

Angajații noștri, mai slabi decât angajații lor. România are ambiții europene, dar datele furnizate de Oficiul European de Statistică, Eurostat, nu sunt deloc încurajatoare. În materie de forță de muncă, țara noastră este, și la acest capitol, printre codașele din Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea companiilor ce oferă cursuri de formare profesională.

Angajații noștri, mai slabi decât angajații lor

România are ambiții europene, dar angajații noștri sunt mai slab pregătiți decât angajații din majoritatea celorlalte state europene. Țara noastră este pe ultimul loc în UE după ponderea companiilor care oferă cursuri de formare profesională, după cum arată datele de la Eurostat, Oficiul European de Statistică.

Astfel, mai puţin de 18% dintre companiile cu mai mult de 10 angajaţi din România au furnizat cursuri de formare profesio­nală salariaţilor lor în anul 2020.

La nivelul UE, în 2020, 67,4% dintre companiile care angajează 10 sau mai multe persoane au fost consi­derate „întreprinderi de formare”, ceea ce înseamnă că personalul lor fie a participat la cursuri de formare profesională continuă, fie cel puţin la o altă formă de formare profesională, scrie ZF.

Comparativ cu 2015 a existat o scădere de 3,1 puncte procentuale de la 70,5%, ceea ce poate fi explicat cel mai probabil prin reducerea activită­ţilor de afaceri, închideri de business-uri şi de restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19.

Cea mai mare pondere a companiilor care își formează angajații se înregistrează în Letonia – 96,8%, urmată de Suedia (91,5%), Cehia (85,9), Belgia (82,2%) şi Estonia (79,8%). Cel mai mic procent a fost în România (17,5%), urmată de Grecia (17,8%), apoi se înregistrează un salt mare, de aproape 20 puncte procentuale, către Ungaria (37,7%), Polonia (40,9%) şi Bulgaria (45,1%), conform Ziua de Cluj.

Angajații noștri, mai slabi decât angajații lor: România, codașa Europei, din nou
Mai puţin de 18% dintre companiile cu mai mult de 10 angajaţi din România au furnizat cursuri de formare profesio­nală salariaţilor lor în anul 2020

România, codașa Europei, din nou

La nivelul Uniunii Europene, întreprinderile din servicii, altele decât cele din comerţul distributiv sau serviciile de cazare şi alimentaţie, au fost cele cu cea mai mare probabilitate de a oferi cursuri de formare profesională, în special în serviciile de informaţii şi comunicaţii, precum şi cei din activităţi financiare şi de asigurări, unde proporţia întreprinderilor care furnizează astfel de cursuri în 2020 a fost de 82,8%.

În 2020, doar întreprinderile din industrie, cu excepţia construcţiilor, au înregistrat o mică creştere de 1 punct procentual a ponderii întreprinderilor de formare în 2020 (70,5%) faţă de 2015 (69,5%), în timp ce întreprinderile din toate celelalte activităţi economice au raportat o scădere între 2 şi 5 puncte procentuale.

Pe de altă parte, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că, în 2023, prin programul „Educație și Ocupare”, România va beneficia de 4,3 miliarde de euro pentru a fi investiți în programe de formare în vederea accederii pe piața muncii.

„Suntem încă în punctul în care pe piața muncii din România avem un deficit important de forță de muncă și de competențe relevante. […] Programul Educație și Ocupare ne aduce peste 4,3 miliarde de euro pentru investiții în cea mai importantă resursă pe care o avem: oamenii”, a declarat Marcel Boloș, conform bursa.ro.

Astfel, este 250.000 de adulți și alți 279.000 de tineri vor fi implicați în programe de formare pentru a accede pe piața muncii. De asemenea, zeci de mii de elevi vor avea parte de ajutor pentru continuarea studiilor, prin implementarea de măsuri concrete în unitățile de învățământ unde riscul de abandon școlar este ridicat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....