Angajaţii din România care pot obţine zece zile de concediu în plus. Ce condiţii se pun

Ioana Bucur 16.11.2021, 17:26
Angajaţii din România care pot obţine zece zile de concediu în plus. Ce condiţii se pun

Vești excelente pentru mai multe categorii de salariați de la de noi din țară. Aceștia sunt angajații din România care ar putea obține zece zile de concediu în plus. Măsura va fi aplicată începând chiar din acest an. Care este singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească.

Zece zile de concediu în plus pentru acești angajați

Unii angajați din aparatul bugetar sunt pe cale să primească un beneficiu la care cei care lucrează în mediul privat nici nu îndrăznesc să viseze. În ultimele 30 de zile, conducerile mai multor ministere din Guvernul României, printre care Finanțe, Fonduri Europene și Transport, au adoptat decizii prin care se acordă unor salariați zece zile de concediu de odihnă în plus.

Acestea se vor da doar celor care lucrează în condiții vătămătoare sau periculoase, potrivit jurnaliștilor de la G4Media. Deciziile au fost luate prin ordin de ministru și se aplică începând din acest an.

Aceeași sursă precizează că aproape toți angajații din aceste instituții își desfășoară activitatea în astfel de condiții, fapt atestat prin măsurători și certificări realizate de companii specializate. Condițiile vătămătoare sunt provocate de prezența antenelor de transmisiuni pe sediile centrale ale ministerelor. Cu alte cuvinte, majoritatea salariaților din ministerele enumerate vor putea primi zilele suplimentare de concediu.

Acordarea acestui concediu extra de zece zile, pe lângă cel de odihnă normal pentru toți angajații, este reglementată de legea salarizării bugetarilor și de Codul Muncii.

Angajaţii din România care pot obţine zece zile de concediu în plus

Ce se întâmplă cu zilele de concediu neluate în 2021

În condițiile în care 2021 a stat sub semnul restricțiilor, mulți salariați nu și-au consumat toate cele 20 de zile de concediu de odihnă acordate anual. Cei care sunt această situație trebuie să știe că pot solicita angajatorului acordarea acestui drept până la jumătatea anului 2023. Iată ce este menționat în Codul Muncii.

Art. 144. Intangibilitatea dreptului la concediu de odihnă

(1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților;
(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.

Art. 146. Efectuarea și compensarea concediului de odihnă

(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Ceea ce înseamnă că salariații care nu și-au efectuat zilele de concediu în anul 2021, își vor putea accesa acest drept până la data de 30 iunie 2023.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...