Angajații din multinaționale nu mai vor să revină la birou, astfel că piaţa clădirilor a ajuns în colaps

Elena Avramescu 13.05.2021, 10:31
Angajații din multinaționale nu mai vor să revină la birou, astfel că piaţa clădirilor a ajuns în colaps

Angajații din multinaționale nu mai vor să revină la birou. Este vorba, cu precădere, despre clădirile de birouri din Cluj-Napoca, acolo unde multinaţionalele nu s-au sfiit și au investit sute de mii de europentru amenajări, cu rolul de a-i atrage pe viitorii angajaţi. Cu toate acestea, nu există cerere fiindcă sunt foarte puţini angajaţi care vor să revină la birou, iar candidaţii la joburi vor o garanţie că după ce trece pandemia vor putea lucra de acasă.

Angajații din multinaționale nu mai vor să revină la birou

De aceea, o mare parte dintre proprietarii clădirilor rămaşi fără clienţi n-au avut de ales astfel că și-au scos la vânzare imobilele, iar preţurile pe metru pătrat au ajuns cu mult sub ceea ce se cere în zona rezidenţială, în ideea că preţul mediu solicitat pe apartamente este de circa 1.903 euro/mp la Cluj-Napoca.

Astfel că s-a discutat dacă soluția analizată de guvern, și anume cea care elimină obligativitatea de a purta mască în birourile în care angajaţii sunt vaccinaţi ar putea să readucă lucrurile la normal.

Dorinţa de reîntoarcere la birou e foarte limitată. Există un grup dur de oameni, nu mulţi, care şi în timpul carantinei au venit la birou. Restul evită să vină şi am observat la recrutare că viitorii angajaţi spun: «Vin la voi dacă garantaţi că şi după garantarea pandemiei vom lucra 100% de acasă». Acum vin de la birou şi mi se rupe sufletul când văd cât am investit în amenajări şi văd toate birourile goale, la noi, la Bosch, la IQuest, la The Office, a spus Daniel Metz, preşedintele Boardului Executiv NTT DATA România, fiind o companie IT cu peste 2.000 de angajaţi în ţară, cea mai mare parte fiind la Cluj-Napoca.

Angajatii din multinationale nu mai vor sa revina la birou
Multinationale

În privința eficienței muncii de acasă, Daniel Metz a menționat că barometrul cel mai bun în acest sens este gradul de mulţumire a clienţilor, și că nu au fost probleme în acest sens.

Putem angaja de oriunde din ţară. Avem acum un număr foarte mare de poziţii deschise în toată ţara, 300 de persoane. Avem un tsunami de comenzi. Nu am avut probleme din acest punct de vedere.

În schimb, în privința eliminarii măştii la birou, acesta a declarat că orice măsură care-i face pe oameni să se vaccineze este bine-venită.

Eu cred că, desigur, trebuie să lăsăm fiecăruia dreptul de a decide să se vaccineze sau nu. Pe de altă parte, cred că e nevoie să existe un mesaj transmis de voci reprezentative din comunitate care să susţină că dacă ne vaccinăm vom scăpa de restricţii. Trebuie clădită încrederea, nu putem obliga pe nimeni, a mai spus Daniel Metz.

Am avut o Adunare Generală şi aveam impresia că sunt deranjaţi de faptul că trebuie să poarte mască. E o impresie personală, sigur. Din punct de vedere medical, este de prisos să mă pronunţ, dar din punct de vedere economic, asta ar înseamnă că o parte dintre cei ce lucrează de acasă vor putea reveni la birou permanent sau periodic, a spus și Iosif Pop, preşedintele Consiliului de Administraţie al Grupului Imo.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...