Anamaria Prodan face un nou anunț surprinzător, după intrarea în politică. Impresara din fotbal a lăsat pe toată lumea cu gura căscată atunci când s-a decis să se înscrie într-un partid politic. Ei bine, vedeta revine acum cu un anunț care îi va bucura pe fanii mamei sale, regretata Ionela Prodan.
Anamaria Prodan a făcut recent un anunț care i-a lăsat pe mulți cu gura căscată. Impresara din fotbal s-a decis să intre în politică. S-a înscris în partidul înființat de Codrin Ștefănescu și Liviu Dragnea, Alianța pentru Patrie (APP), și se gândește chiar să candideze la președenția României. Vedeta a făcut anunțul pe Instagram, unde a spus că vrea să lupt pentru drepturile femeilor, după care a vorbit mult despre divorțul dureros prin care trece și ce a simțit când s-a văzut înșelată de soțul său, Laurențiu Reghecampf, care a părăsit-o pentru o femeie mai tânără.
„…Să te ferească Dumnezeu de îndrăzneala timidului și bătaia femeii! Deși am fost confruntată cu bărbați care nu au niciun minimum de respect pentru femei, care le consideră niște obiecte, bunuri personale ce pot fi aruncate când se plictisesc de ele, cum este cazul fostului meu soț, viața mi-a scos în cale și bărbați români adevărați și ne promovează, fără să le fie teamă de noi și care ne văd ca partenere. Femeile care au în jurul lor astfel de bărbați maturi, familiști, respectuoși sunt femei fericite și norocoase. Până acum, singura politică pe care am făcut-o a fost politica familiei mele, a soțului meu. Până acum!”, a scris aceasta pe Instagram.
Ei bine, după acest anunț, Anamaria Prodan pare că a pornit deja în campanie electorală și caută deja votanți printre admiratorii mamei sale, regretata cântăreață de muzică populară Ionela Prodan. Se gândește de mult la un astfel de eveniment, iar acum se pare că este pregătită să-l lanseze. Vorbim despre un festival de muzică populară care să poarte numele Ionela Prodan și care să aducă pe scenă tineri interpreți de muzică populară.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Mama mea, Ionela Prodan, a fost și va rămâne un bun național. Un artist fabulos. O luptătoare a drepturilor femeilor. O familistă convinsă, care m-a construit. Om, femeie și luptătoare cu aceleași convingeri pe care le voi inocula în mintea fiecărei femei din această țară. Mama mea merită un festival care să îi poarte numele și să i-l ducă peste secole”, a declarat Anamaria Prodan pentru spynews.ro.