ANALIZĂ Câți români s-au vaccinat cu adevărat. Gheorghiță: Preoții și primarii trebuie să se implice

Adriana Olaru 23.04.2021, 13:02
ANALIZĂ Câți români s-au vaccinat cu adevărat. Gheorghiță: Preoții și primarii trebuie să se implice

27 decembrie 2020. Ziua în care România a început oficial, după zece luni de la primul caz de COVID confirmat în țara noastră, lupta împotriva pandemiei. Mihaela Anghel, asistentă la Insititul Matei Balș din Capitală, a fost prima care a primit serul de la Pfizer, pentru că a fost cea care a ajutat direct la tratarea primului român infectat care a ajuns la Institut.

Câți români s-au vaccinat, de fapt, până acum. Când scăpăm de pandemie

Astăzi, la aproape patru luni de la debutul campaniei de vaccinare, cifrele arată bine: am reușit să vaccinăm peste 4.500.000 de oameni și astăzi suntem printre primii în Europa la numărul de doze administrate. Marea problemă începe de aici înainte, pentru că este dificil să fie convinși cei care s-au poziționat anti-vaccinare încă de la început.

Până în acest moment, România a vaccinat 4.575.020 de oameni cu cele trei seruri aprobate și folosite pe teritoriul țării: Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Asta înseamnă că la nivelul Uniunii Europene suntem pe locul șapte la numărul total de doze administrate.

Valeriu Ghoerghita s-a vaccinat
Valeriu Ghoerghita s-a vaccinat

România, locul 4 la vaccinarea cu a doua doză

Mai mult, România ocupă poziția 22 în ceea ce privește numărul dozelor administrate la o sută de persoane, în timp ce la vaccinarea cu a doua doză suntem pe locul patru în U.E. după Malta, Ungaria și Danemarca.

La nivel global, țara noastră este pe locul 16 la a doua doză administrată, în timp ce la rata zilnică de doze administrate ocupăm locul șapte.

Câți români au fost vaccinați

Din 27 decembrie anul trecut și până astăzi, România a vaccinat cu Pfizer 3.681.097 de oameni, în timp ce cu serul produs de Moderna au fost imunizați 385.394 de români. 508.529 de oameni s-au imunizat cu serul produs de Ofxord și AstaZeneca. După ce mai multe persoane vaccinate cu AstraZeneca au dezvoltat tromboze, românii au început să se ferească de acest vaccin.

„Ce vă pot spune este că la rapelul cu AstraZeneca se prezintă cam 90-95% dintre cei programați. Cu AstraZeneca vaccinăm sub 30% din capacitatea pe care o avem. În ceea ce privește prezența trombozelor după vaccinare, acestea apar rar, au fost înregistrate unul, trei cazuri la un milion de vaccinări”, explică medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, pentru impact.ro.

Problema României de aici începe

Deși pe foaie cifrele arată destul de bine, în realitatea marea problemă începe de aici înainte. Asta pentru că cei care nu-și doresc să se vaccineze ar trebui să fie convinși. Cum va fi posibil acest lucru rămâne de văzut.

„Trebuie să fim vizibili, să îi implicăm în această campanie de vaccinare pe toți cei care se bucură de credibilitatea oamenilor. Spre exemplu, primarii, preoții, învățătorii, toți trebuie să ocupe un loc important în această campanie. Important este să creștem numărul persoanelor vaccinate, să avem o adresabilitate ca până acum, pentru că avem și doze suficiente și centre de vaccinare”, a declarat pentru impact.ro doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Iohannis: Nu avem variantă de rezervă

În cele patru luni de la debutul campaniei de vaccinare, circa 5.000 de doze s-au pierdut. Fie au fost distruse din greșeală, fie nu au mai putut fi utilizate pentru că nu s-au respectat măsurile de siguranță.

Pentru a putea ieși din pandemie, ar trebui să fie vaccinați cam 75 la sută dintre români, cifră pe care am putea să o atingem destul de greu.

Vaccinarea ne scoate din pandemie

În acest context, președintele Klaus Iohannis a spus că fără vaccinare este clar că nu vom putea să ieșim din pandemie și că măsurile restrictive vor fi ridicate pas cu pas în funcție de numărul de infectări, decese și persoane internate în secțiile de terapie intensivă.

„Eu sunt implicat din capul locului în campania de vaccinare, voi vizita centre. Vă spun și astăzi, dragi români, mergeți să vă vaccinați. Lucururile nu se vor întâmpla de azi pe mâine, avem în jur de 100 de mii de persoane vaccinateîn fiecare zi. Gradual se vor relaxa măsurile care au fost necesare pentru a controla răspândirea acestui virus. Nu există variantă de rezervă (n.r. în afară de vaccinare). Dacă ne vaccinăm, ieșim din pandemie, dacă nu ne vaccinăm se vor îmbolnăvi în continuare oameni, vor muri oameni și nimeni nu vrea asta”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Israel și Marea Britanie, primele țări care scapă de pandemie

Israel a reușit în aproximativ patru luni să-și vaccineze aproape toată populația cu Pfizer. Doar 900.000 de oameni nu s-au vaccinat până în acest moment,  iar rezultatele post-imunizare sunt spectaculoase.

Israel raportează cel mult 200 de cazuri noi în fiecare zi, iar cei care sunt în stare critică în secțiile ATI nu sunt vaccinați. Terasele, restaurantele și barurile au fost deschise, oamenii nu mai poartă măști în aer liber, iar în interiorul restaurantelor au acces doar cei care s-au vaccinat sau prezintă un certificat prin care atestă că au anticorpi după ce au trecut prin boală.

Marea Britanie se apropie de normalitate

Oficialii au bătut în cuie și un plan pentru redeschiderea turismului și speră ca din iunie să primească turiști din toată lumea în baza certificatului de imunizare.

Și Marea Britanie se apropie de normalitate, după ce peste 21 de milioane de britanici au fost vaccinați cu AstraZeneca. În ultima săptămână au fost raportate încă 168 de cazuri de tromboze post-vaccinare. Chiar și așa, oficialii speră să stingă pandemia până la mijlocul verii, în condițiile în care au fost deja imunizați 75% din oameni, prin vaccinare sau prin trecerea prin boală.

Urmăriți Impact.ro și pe