22:24
Cum a scăpat, ca prin urechile acului, la doar patru ani, să nu fie împușcat de un ofițer rus?! Costin Georgescu, fostul șef al SRI-ului între 1997 și 2000, ne-a povestit cea mai dureroasă amintire a copilăriei sale.
Războiul actual din Ucraina, declanșat joia trecută prin invazia trupelor rusești, i-au trezit amintiri speciale fostul director al Serviciului Român de Informații, din perioada 1997-2000, Costin Georgescu. Este vorba despre câteva amintiri din copilăria în care s-a întâlnit cu soldați și ofițeri ai Armatei Ruse, cantonați în România imediat după evenimentele de la 23 august 1944.
„Tata a luptat în Armata Română, și la Cotul Donului, și în Munții Tatra. S-a întors acasă cu gradul de maior. Stăteam la Craiova, într-o curte și aveam doar patru ani, pe atunci. Însă nu voi uita niciodată ce mi s-a întâmplat în vara aceea!”, începe seria confesiunilor pentru impact.ro Costin Georgescu.
El povestește cum, în epoca trecută, românii trebuiau să-i cazeze pe ofițerii ruși, întrucât aceasta devenise o veritabilă armată de ocupație, chiar dacă oficial românii și rușii luptaseră cot la cotă, după 23 august, împotriva armatelor germane.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În toată povestea asta, mai țin și acum minte imaginea armatei ruse. Una care m-a însoțit toată viața mea, până în prezent. Spre exemplu, nu voi uita cum mi-au omorât doi câini minunați, ai bunicului de fapt, Lupu și Ursu. Cei doi păzeau curtea și când o coloană de ruși a trecut pe stradă, câinii mei și-au făcut datoria și au început să-i latre.
Unul dintre militari a ieșit din pluton și și-a descărcat automatul în ei, râzând cu gura cu până la urechi de fapta sa glorioasă de arme. Însă amintirea cea mai dureroasă a copilăriei mele e legată de imaginea unui ofițer rus, îmbrăcat în pantaloni și cu maieu, cu burta pe afară și cu pistolul în mână căutându-mă de zor să mă împuște”, adaugă Costin Georgescu.
Întâmplarea care l-a marcat pe viață a pornit de la o joacă de copil. Costin Georgescu se juca în propria curte atunci când din curtea vecină și-au făcut apariția doi copii, cam de aceeași vârstă. Erau copii ofițerului rus, cazat în casa de vizavi. Totul a fost în regulă până când băiatul cel mare al rusului a spart un ghiveci de flori al mamei lui Costin.
„N-am stat prea mult pe gânduri și i-am tras o pereche de palme copilului ăluia. Nu știu ce mi-a venit, dar așa am făcut. Ce putere puteam avea, la vârsta aia? Ăla și-a luat sora de mână și dus a fost. Peste câteva minute din casa de vizavi a ieșit răcnind un bărbat burtos, doar în pantaloni și maieu, dar cu un pistol în mână, care striga de mama focului. Am fost inspirat și am fugit în casă. Nu mai era nimeni acasă, nici mama, nici tata.
Doar ordonanța tatălui meu, un soldat de la țară. Tânărul ăsta și-a dat seama ce se întâmplă și m-a ascuns în beci, punând peste mine tot felul de cutii. Rusul, ca un bezmetic, ne-a întors casa cu dosul în sus, răcnind pe limba lui. Ba chiar a tras și două focuri în aer, dar ordonanța tatei nu s-a lăsat impresionat. Nu știu cum s-ar fi terminat totul dacă în cele din urmă nu venea acasă tata, însoțit de câțiva ofițeri ruși, de la comandatura lor”, a continuat Costin Georgescu povestea.
Fostul șef al serviciilor românești de informații spune că și-a adus aminte de povestea sa odată cu primele imagini ale armatei ruse ce a invadat foarte recent Ucraina:
„Când am auzit la televizor sirenele sunând în diverse orașe ucrainene am retrăit amintiri teribile din copilăria mea. Urletul sirenei, mai exact, un urlet identic ca cel din amintirile mele! Și deși nu sunt neapărat legate de război, ele conturează un anume portret al militarilor ruși. Nu știu cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci și până azi. Dar dacă nu s-au schimbat?!”, s-a întrebat el retoric.
El a vorbit și despre imaginea cu populația kieveană, retrasă în stațiile de metrou ale orașului pentru o mai bună protecție împotriva bombelor.
„Și la noi, dacă s-ar întâmpla ceva de acest gen, se pot folosi stațiile de metrou. Însă nu ar putea adăposti decât câteva zeci de mii de oameni. Or Bucureștiul are peste două milioane. Nu cred că vom ajunge aici, dar va trebui să admitem că fiind parte a alianței militare NATO, va trebui să ne facem datoria, la rândul nostru!”, a conchis același Costin Georgescu.
