Amendă de până la 435 de lei pentru părinții care fac această greșeală în apropierea școlilor. Legea este clară
Organele legii au stabilit o amendă de până la 435 de lei pentru părinții care fac această greșeală în apropierea școlilor. Legea este clară pentru toți șoferii din Târgoviște, momentan, iar această decizie s-a luat din cauza ambuteiajelor care se produc în preajma școlilor generale, de regulă. Vorbim despre șoferii care vor primi amenda usturătoare, dacă vor bloca circulația rutieră.
Amendă de până la 435 de lei pentru părinții care fac această greșeală în apropierea școlilor
Așadar, autoritățile din Târgoviște sunt exasperate de șoferii care blochează circulația rutieră, dimineața, sau după-masa, în preajma școlilor. Aceștia vor să-și ducă copiii până în fața intrării, așa că aleg să parcheze ilegal, uneori chiar să blocheze circulația. Situația s-a schimbat însă pentru aceștia, iar organele legii amenință cu amenzi destul de mari.
„Reamintim conducătorilor auto şi atragem atenţia asupra faptului că, printre alte situaţii, OPRIREA este interzisă, conform Art.142 din H.G. nr.1391/2006 cu modificările şi completările ulterioare, în zona de acţiune a indicatorului Oprirea interzisă, în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m, pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea, în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei, precum şi în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse”, arată Poliţia Locală Târgovişte.
Șoferii pot rămâne mai repede fără permis
Șoferii care vor bloca circulația doar pentru a-și lăsa sau lua copiii de la școală trebuie să știe că își pot pierde și permisul, deoarece fapta lor va fi amendată cu 2-3 puncte amendă, dar și cu 2 puncte penalizare, după cum mai precizează polițiștii.
„Importanţa respectării legislaţiei rutiere are drept scop protecţia participanţilor la trafic, normele de interzicere a opririi/staţionării autovehiculelor fiind stabilite tocmai în sprijinul conducătorilor auto, dar şi a pietonilor, pentru a nu se crea aglomerări, blocaje sau alte evenimente nedorite care ar pune în pericol viaţa”, mai spun poliţiştii.
Așa cum se știe, punctul de amendă reprezenta la un moment dat 10% din salariul minim pe țară, însă acesta a fost plafonat la 145 de lei. Astfel, cei care opresc în fața școlilor sau grădinițelor, încurcând circulația, sunt pasibili de o amendă ce variază între 290 și nu mai puțin de 435 de lei.