Ambasadorul Chinei în Israel a fost găsit mort în reședința sa de lângă Tel Aviv. Informația a fost confirmată de Ministerul israelian de Externe, citat de DPA, potrivit Agerpress.
Misiunea diplomatică în Israel a fost preluată de ambasadorul chinez, Du Wei, în luna februarie a acestui an. Înainte de a sosi la Tel Aviv, acesta a condus reprezentața diplomatică a Chinei în Ucraina, între anii 2016-2019.
Ambasadorul Du Wei avea 58 de ani, iar soția sa și fiul său nu se aflau în Israel. Până în acest moment nu se știe cu exactitate cauza morții.
Potrivit postului israelian Channel 12 TV, care citează surse neidentificate din cadrul serviciilor medicale de urgenţă, el a decedat în somn din cauze naturale. Se pare că ambasadorul ar fi suferit un stop cardiac, fiind găsit fără suflare de asistentul său.
Poliția israeliană se află la fața locului și face cercetări cu privire la cauza morții diplomatului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După numirea sa ca reprezentant al diplomației chineze în Israel, Du Wei lăuda relațiile dintre cele două țări, într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al ambasadei.
“Lumea este cuprinsă de o provocare majoră a pandemiei, iar Israelul este afectat. Poporul israelian a oferit un ajutor valoros Chinei în timpul izbucnirii pandemiei. Acum vrem să vă oferim sprijinul nostru în lupta împotriva bolii.”, scria Du Wei acum cinci luni.
Vineri secretarul de stat american, Mike Pompeo a acuzat China de manipulare în timpul pandemiei de coronavirus, cu ocazia vizitei sale în Israel. Ambasada Chinei areacționat dur și l-a criticat pe oficialul american, declarând că Pompeo a etichetat, fără acoperire, produsele, investițiile și oamenii chinezi drept riscuri de securitate, fără a produce dovezi care să susțină afirmațiile sale.
După preluarea misiunii diplomatice, ambasadorul chinez a publicat un articol în Jerusalem Post în care a arătat că a respectat perioada de carantină de 14, la sosirea sa în Tel Aviv.