10:14
Vechea tradiție marinărească spunea că prezența unei femei la bordul unei nave aduce ghinion. Motivele care au dus la această superstiție sunt multiple. Și asta nu doar pentru că a fi marinar, fie matelot, fie căpitan presupune, potrivit vechilor concepții marinărești, calități fizice și de caracter, specific masculine. Originea acestei superstiții se pierde în negura vremurilor. Pe când echipajele corăbiilor erau formate exclusiv din bărbați, se spunea că prezența femeilor ducea la apariția de relații nepotrivite, la gelozii, bătăi, răzbunare și chiar crime. De aici ar fi pornit toate ghinioanele. Astfel, printre altele, o femeie la bord se spunea că pune în pericol încrederea între membrii echipajelor.
Desigur, corăbiile, vapoarele, ambarcațiunile de pasageri, cele destinate călătoriilor și excursiilor pe mare făceau excepție de la această regulă nescrisă. Dar era de neimaginat prezența unei femei pe navele comerciale sau militare. Ca să nu mai vorbim de corăbiile piraților! Excepțiile care au existat de-a lungul secolelor s-au transformat în legende sau au fost consemnate în chip romanțat în istoria marinărească, iar unele au ajuns subiect de romane, iar mai târziu, de mari ecranizări.
În epoca modernă, și mai ales în prezent, această superstiție a rămas în ceața veacurilor apuse și este doar subiect de taifas în careu (încăpere la bordul unei nave, care servește ca sală de mese, ca sală de lectură și de recreație pentru ofițeri n.r.) sau la țărm, în vreo tavernă marinărească sau pe o terasă în alb și albastru dintr-un port de yahturi.
Toate sunt comenzi care se aud la bordul unui velier, în timpul manevrării acestuia pe mare, și par strigate, comandate de un bărbat. Atât de specifice sunt, pur marinărești, aspre și ferme. Dar, iată, subiect al reportajului impact.ro, vocea, pe care puteți să vi-o imaginați, este a unei tinere femei, subțiri, delicate, cu părul raze de soare.
Este vocea Andreei Matache, skipper, mai pe înțelesul „pământenilor”, căpitan de ambarcațiune cu vele, instructor navigator, șefă de regate (competiții sportive nautice n.r.), organizatoare de „ieșiri”, excursii pe mare în portul nautic din Harbour Life, Limanu, Mangalia. Într-o discuție lejeră și plăcută, ca o briză răcoroasă pe înserat, după o zi cu arșiță, la bordul velierului „Santa Lucia”, Andreea ne-a povestit, în exclusivitate, câte ceva din viața ei de căpitan de velier.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Eu până acum zece ani nu aveam nicio treabă cu bărcile. Nu mă dădeam în vânt, ca să zic așa, după bărci”, povestește pentru impact.ro, Andreea Matache, fiind măritată acum, căci o chema Cheroiu.
”Deși ai mei aveau o barcă și ieșeau frecvent pe mare. Imediat după ce am dat licența”, de spus repede, Andreea a terminat Facultatea de Economie, la ASE,
”După ce am scăpat de tensiunea examenelor, ai mei m-au luat cu ei și au organizat o ieșire pe mare. Am mers cu barca până în Istanbul, toată familia. Eu, cu ai mei și cu cei doi frați ai mei, mai mici. Se întâmpla asta în urmă cu zece ani. Eu, sincer, nu aveam niciun chef. Eram cu gândul la vacanță, voiam să mă distrez cât mai mult, cu prietenii, nu aveam eu stare să stau cu ei pe barcă și să mă lovesc de frânghiile de pe punte sau agățate peste tot.
Le zice saule, dar nu-mi băteam eu capul atunci să le zic pe nume, darămite să le mai și învăț. Nu mă atrăgea navigatul. Dar ai mei au insistat și nu am avut încotro și am mers cu ei. Odată ajunși în larg, m-au băgat în ședință. Că ce am de gând să fac mai departe, că ce vreau să fac cu viața mea… Din astea, știi tu. Și mi-au propus să fac școala de navigație. Eu nici nu voiam să aud. Pur și simplu nu-mi plăcea, nu mă atrăgea.
Până la urmă m-am băgat la cursuri și am început și practica. Am ieșit pe mare, atunci, cu instructorul meu, Sorin Drugan, un skipper extrem de experimentat, care a traversat la bordul velierelor Atlanticul de câteva ori. Am ieșit pe mare eu și alți cursanți. Ei, a fost altceva decât cu ai mei. A început să-mi placă și ăsta a fost meritul lui, a lui Sorin Drugan Și am luat și brevetul! Ce bucurie am trait! Brevetul de „conducător de ambarcațiune de agrement”, mai spune Andreea.
Atunci l-a cunoscut, Andreea și pe Laur. Laur Matache zis Blondu’, toată lumea îi spune așa, este bucureștean și el și face sailing, navigație de la șase ani. Este unul din cei mai buni skipperi din Marina Harbour Life, de la Limanu. Între timp, cei doi, Andreea și Laur s-au și căsătorit.
A început să vină în Limanu, acolo unde se află unul din cele patru porturi turistice de pe Litoralul românesc, alături de Tomis, Mangalia, acestea aparținând primăriilor, și cel de la Eforie Nord, deținut de afaceristul George Copos. Marina Harbour Life, un port de vis, găzduit de un golf care se află la capătul unui intrând sinuos al mării, pe lângă Șantierul Naval Mangalia, pe sub podul șoselei care vine dinspre Mangalia și se scurge spre Sud, spre 2 Mai și Vama Veche, pe lângă portul militar, învecinat.
Un colț de rai, cu taluzuri înalte, în unghi de 45 de grade, care adăpostesc trei pontoane de lemn unde acostează, în mod constant, în jur de 100 de ambarcațiuni, un mic și cochet resort cu 20 de camere, cu un restaurant cu terasă încăpătoare și un altul, plutitor. Un loc cu un drum de coborâre abrupt, cu barieră în capăt, parcare, birouri și magazin de echipamente pentru navigator.
Cu drum, în sus, care duce spre inima comunei Limanu. O comună mare care include, pe lângă localitatea ca atare, și satul Hagieni, dar și cele două iubite stațiuni 2 Mai și Vama Veche.
An după an, Andreea a adunat zeci, apoi sute de ieșiri pe mare, căpătând experiență, din plimbările de o zi sau mai multe, din zecile de regate la care a participat, din călătoriile mai lungi spre porturile din Bulgaria, Grecia, Istanbul/Turcia, pe toată Mediterana, în Sudul continentului, până departe, spre Mallorca și Ibiza. Această experiență acumulată i-a adus și calitatea de skipper, de căpitan de ambarcațiune.
Ieșirile pe mare nu sunt întotdeauna doar prilej de relaxare, destindere sau sport. Nu decurg tot timpul așa, ca o plimbare cu barca într-o descriere romantică a lui Panaiti Istrati, în romanul „Mediterana”, sau ca în ”Europolis”, de Jean Bart ori ”Pânza de păianjen”, a Cellei Serghi. Nici măcăr nu sunt mereu așa cum le plănuiești, chiar și atunci când verifici prognoza și vezi că previziunile sunt de vreme rea. Sunt ieșiri cu barca, cu velierul în care poți nimeri în cel mai teribil „bulău”. Ceea ce în jargon marinăresc înseamnă furtună rea de tot (pe lângă clasicul înțeles de „pușcărie” n.r.).
Și Andreea a trecut printr-o astfel de terifiantă aventură. Se înfioară și acum când își amintește. „Făceam delivery de barcă. Adică trebuia să livrăm o barcă unui client din Las Palmas, care, apoi, trebuia să traverseze Atlanticul pentru o competiție. Eram un echipaj de cinci. Eu, singura fată, Laur și alți trei. Laur trebuia să treverseze și el Oceanul.
Noi ceilalți urma să ne întoarcem cu avionul. Eram condiționați de o dată fixă. Trecusem, așadar de Malta și ne îndreptam spre Sardinia. Știam progonoza, știam că va fi o furtună, dar s-a întâmplat să vină cu 12 ore mai devreme. Mai aveam vreo 15 mile până la țărm, la insulă, când, pe neașteptate, s-a întețit brusc vântul.
Din ce până atunci aveam vânt bun din spate, în pupa și marea era bună, vântul și-a schimbat direcția rapid și a început să sufle din față. În scurt timp a izbucnit furtuna. Și ce furtună! Bătea cu o viteză de 54 de noduri. Cam 100 de kilometri la oră! Asta înseamnă o intensitate de 9 spre 10 pe scara Beaufort, care măsoară tăria vântului!
Adică foarte mare! Noroc că strânsesem totul, totul era culcat, puntea era netedă. Doamne ce furtună, ce bătea vântul ăla. Am crezut că până acolo ne-a fost! I-am invocat pe Neptun, pe Poseidon, zeul roman și grec ai mării! L-am rugat pe bunul Dumnezeu să ne scoată din deranj! Stăteam unul lângă altul, chirciți, ne țineam cu putere de tot ce puteam, de ni se albiseră degetele de cât strângeam de tare. Aveam, desigur, vestele de salvare puse, dar numai peste bord nu era cazul să ajungem.
Nici nu mai știu cât a durat urgia. O oră? Nici acum nu-mi dau seama exact. A dat Domnul și s-a potolit furtuna și noi am scăpat teferi. Și noi, și barca! Am ajuns, în cele din urmă la țărmul Sardiniei, în port. Din nefericire, nu am mai putut livra barca în Lasa Palmas, astfel că s-a ratat și traversarea oceanului. Laur s-a supărat rău, atunci. Dar am scăpat cu viață și ne-am întors acasă.
A mai prins o tornadă, tot pe Mediterana, furtuni mai mici dar periculoase, ploi torențiale care umpleau barca, combinate cu vânturi puternice care-i izbeau de toate cele, pe unii aruncându-i peste bord. Cu plui lungi, sâcăitoare, reci de toamnă de îi pătrundeau până la piele indiferetnt de cât de impermeabil era echipamentul, reci de le înghețau oasele și sufletul din ei. Dar ca furtuna aia nimic nu a fost.
Andreea și Laur au în administrare șase bărci acum. Din care cinci au nume de sfinte. Cele de mai sus, cărora li se adaugă „Santa Lucia” și „Santa Maria”, plus oa șasea, SetSail. SetSail, ca și numele firmei de navigație care include și Școala de navigație, firmă deținută de Ovidiu Drugan, fiul lui Sorin Drugan, cel care a învățat-o pe Andreea să navigheze, și de Valentin Oeru, navigatori de clasă, foarte experimentați și ei, cu sute, dacă nu peste o mie, de curse pe Marea Neagră, Mediterana sau Atlantic.
Andreea și Laur s-au stabilit, de câțiva ani la mare. Locuiesc în Constanța, dar și-au făcut o frumoasă casă și în Limanu, chiar sus, pe marginea golfului de unde au o vedere amplă, de toată splendoarea, asupra întregii zone, de unde văd tot portul și celelalte golfuri legate ca într-o salbă, de-o parte și de alta a unui pod de cale ferată, un pod vechi, cu traverse de lemn.
Calea ferată, pe un singur fir, deservea până nu demult, Șantierul Naval Mangalia. Cei doi tineri soți, skipperi cu acte în regulă, stau tot sezonul, din mai până în octombrie târziu, aici, în Limanu. Închiriază bărcile pe care le administrează clienților dornici de ieșiri pe mare, împătimiților de drumuri pe mare, în soare, prin vânt și ploi.
Ieșiri de o zi sau pentru mai multe zile. Condiția principală este ca cel puțin unul din ei să aibă brevet de skipper. Căci ieșirea din port, pe Marea Naegră, se face cu informarea și avizul Căpeteniei portuare Mangalia, autoritatea navală absolută, cei care ies cu barca fiind obligați să anunțe cine este căpitanul, ce categorie are brevetul, câți pasageri sunt la bord, care este itinerariul și cât se estimează că durează cursa.
Închirierea este, evident, o activitate comercială. Cei care vor să se plimbe cu barca trebuie să plăteacsă 400 de Euro pe zi, indiferent de câți sunt, dar maxim 10 sau 12 persoane. Pe weekend, cursa de o zi e 500 de euro. Pentru cei care vor plimbări de mai multe zile, sau ieșiri și rămânere pe barcă peste noapte, numărul pasagerilor este limitat la șase, deoarece sunt doar câte trei cabine pe barcă, a câte două locuri. Desigur, dacă se organziează bine, pot fi și peste șase. Dacă se solicită separat un căpitan de barcă, un skipper, acesta este plătit cu 300 de lei pe zi.
De altfel, în Harbour Life sunt întotdeauna de găsit skipperi disponibili ori aceștia, dacă este vorba de plimbări programate din vreme, pot fi chemați la cerere. Regulile pe barcă sunt multe de bun simț, dar unele sunt foarte stricte. De data asta ne spune chiar Blondu’, Laur, care este cea mai importantă. „Nu se aruncă hărtie în vasul de WC!
Dacă se înfundă, căci gaura și țeava de evacuare sunt foarte înguste, s-a terminat călătoria! De asta îi și atenționăm la îmbarcare: amenda pentru hârtie aruncată și înfundare este de 150 de Euro!”. Printre regulile importante, la accesul pe barcă, ar mai și folosirea exclusivă a încălțămintei sport cu talpă albă sau de culoare dar no marking, care nu lasă urme de cauciuc pe puntea exclusiv albă.
Pe lângă activitatea de închiriere și ieșire în larg cu clienți sau livrări de bărci, Andreea și Laur participă și la cele opt etape de regate, Campionatul Național și Cupa României, combinate, care sunt desfășurate după un calendar relativ strict, din mai până în octombrie.
Sunt regate internaționale, care țin câte două zile, în weekend, ocazii în care Harbour Life se umple de zeci și zeci de participanți, membri ai echipajelor, prieteni, turiști, localnici care ajută la buna desfășurare a evenimentului. Totul este ținut în mână și supravegheat de administratorul portului turistic, Ionela Plesciuc, mâna forte a Marinei Harbour Life.
Andreea și Laur au acum și o fetiță. Clara, de un an și jumătate. Clara a urcat pe barcă, în brațele mămicii desigur, încă înainte să facă primii pași. Se pare că îi place tare mult, căci surâde ori de câte ori este scoasă la plimbare, în zile cu mare calmă, fără vânt și cu soare blând.
Se simte atât de bine în legănatul liniștitor al bărcii, pe sub zbor de păsări și țipete marine de pescăruși! Seara, din curtea casei se vede, de sus, portul cu cele trei pontoane, cu bărcile aliniate cuminți una lângă alta. În soarele dimineții, la primele sclipiri de lumină, toate par scăldate în aur. Iar noaptea, atunci când se întețește vântul, din micul golf răzbate un cor de clinchete de clopoței, parcă. Este zgomotul făcut de vărfurile catargelor înalte, avântate spre cer, spre nori, spre stele, spre lună, far peste toate.
Catarge înălțându-se într-o dulce chemare, de nestăpânit, spre orizonturile mângâiate de mare. Este cântecul care învăluie, noaptea, golful și visele celor care a doua zi, dis de dimineață se avântă din nou la drum, pe mare.
