Alin Oprea a rămas fără niciun ban. Ce se întâmplă cu averea lui, după divorț (exclusiv)

Ioana Bucur 05.10.2021, 23:57
Alin Oprea a rămas fără niciun ban. Ce se întâmplă cu averea lui, după divorț (exclusiv)

Despărțirea de soție l-a forțat să o ia de la capăt, pe toate planurile. Alin Oprea a rămas fără niciun ban. Ce se întâmplă cu întreaga sa avere, după divorț.

Alin Oprea a rămas fără niciun ban în timpul divorțului

Alin Oprea și fosta sa soție au încheiat procesul de divorț, rămânând doar de finalizat partajul bunurilor și averii de aproape un milion de euro. Contactat de reporterii redacției Playtech- Impact.ro, solistul trupei Talisman ne-a vorbit despre stadiul acestei lupte, care se duce în instanță.

„Legat de procesul de partaj, va mai dura probabil o perioadă până să înceapă. Totul este pregătit, așteptăm doar programarea din partea instanței de judecată. Am realizat că toate aceste proceduri juridice vor dura ceva timp.

Sincer, pentru a trăi liniștit și a nu mai fi afectat, am hotărât să mă detașez cât de mult de aceste probleme. Este strict treaba avocaților mei, care sunt foarte buni și în care am toată încrederea”, a spus Alin Oprea pentru playtech.ro.

În prezent, artistul nu are acces la bunurile pe care le-a acumulat în timpul căsniciei, așa că a fost nevoit să o ia de la zero cu toate. A fost mai ușor decât a crezut, iar ajutor i-a fost iubita sa.

„După cum se știe, eu am luat-o de la zero și lucrurile după un an de la „măcel” merg foarte bine pe toate planurile. Prefer să mă focalizez pe ceea ce am eu de realizat în plan personal și profesional.

Să trăiesc o viață frumoasă, departe de „zgomotul problemelor” și de „poluarea emoțională”, s-a mai confesat artistul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Alin Oprea a rămas fără niciun ban. Ce se întâmplă cu averea lui, după divorț
Alin Oprea si noua lui partenera

„M-a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată”

În ultimii 25 de ani, Alin Oprea a reușit să acumuleze o avere impresionantă, fiind proprietarul mai multor case, terenur și având bani frumoși, în conturi.

Pe parcursul procesului de divorț, Alin a rămas însă fără un leu în buzunar, căci soția îl convinsese, înainte de separare, să treacă toate bunurile pe numele copiilor, inclusiv vila de lux, în care au locuit cu toții. Conturile bancare sunt comune, dar administrator principal este tot Larisa. Aceasta i-a retras lui Alin dreptul de a scoate bani din cont, până la finalizarea partajului.

Rază de soare în această perioadă dificilă a fost noua sa iubită, Medana.

„Relația mea cu Medana nu a venit ca un „pansament”, peste deziluzia trăită în căsnicia mea, ci ca o regăsire a două suflete care se căutau dintotdeauna și care, în sfârșit, și-au găsit perechea.

Ea este omul care, aparent dintr-un străin, mi-a devenit atât iubita visată mereu, dar și cel mai bun prieten, mentor și ajutor. Ea m-a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată, încrederea, pasiunea, tandrețea și iertarea”, menționa Alin Oprea, într-un interviu pentru Antena 1.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...