Alimente care scad colesterolul – 13 recomandări de la nutriționiști

Emanuela Pană 16.10.2020, 14:03

Colesterolul crescut reprezintă o problemă tot mai des întâlnită, fie ca vorbim de tineri sau de persoane în vârstă. Riscurile constau în diferite boli ale inimii şi ale vaselor de sânge. Din fericire, există o serie de alimente care scad nivelul LDL-ului din sânge, numit și „colesterolul rău“, de aceea este indicat să le adaugi în alimentația ta.

Alimente care scad colesterolul

Ni s-a spus de când eram mici că este rău să ai colesterolul mărit și acesta este un adevăr. Însă, oricât de puține grăsimi am consuma, organismul produce colesterol. El trebuie transportat din și către celule, prin intermediul unor molecule numite lipoproteine. Diferența acum apare, căci colesterolul poate fi „bun“ (HDL) sau „rău“ (LDL). Ideea este ca prin alimentația să reducem nivelul celui din urmă, ceea ce va conduce automat și la scăderea riscului de apariție a bolilor de inimă.

Printre alimentele ce ajută la ponderarea LDL-ului se numără: ovăzul, orzul și cerealele integrale, nuciferele, avocado, humusul, fasolea, soia, păstăile, legumele verzi, dovleacul, cireșele, bananele, merele, strugurii, fructele de pădure, citricele, sardinele, peștele gras, uleiurile vegetale, anghinare, etc.

Multe dintre acestea conțin o doză mare dec fibre solubile, care leagă colesterolul și precursorii săi în tubul digestiv, ajutând la eliminarea acestora din organism înainte de a ajunge în sânge.

13 recomandări ale medicului nutriționist

Știm că este ușor și la îndemână să consumi alimente care cresc nivelul colesterolului în sânge, însă dacă valorile acestuia au depășit limitele normale, atunci ar fi cazul să îți schimbi alimentația, pentru a reduce LDL-ul și a îmbunătăți compoziția grăsimilor sănătoase din prganism. În continuare îți vom prezenta 13 recomandări ale nutriționiștilor în acest sens.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Ce alimente trebuie să consumi dacă vrei să scazi nivelul colesterolului din sânge
Ce alimente trebuie să consumi dacă vrei să scazi nivelul colesterolului din sânge

1. Ovăz. Dacă vrei să scazi nivelul colesterolului din fluxul sanguin, o modalitate bună de a începe acest proces o reprezintă alegerea fulgilor de ovăz sau a cerealelor pe bază de ovăz pentru micul dejun. Ele oferă organismului 1 – 2 grame de fibre solubile. Pentru încă o jumătate de gram, adaugă o banană sau câteva căpșune.

2. Nuciferele. O serie de studii arată că migdalele, nucile, alunele și alte fructe cu coaja lemnoasă sunt bune pentru inimă. Dacă mănânci 56 de grame de nuci, vei reduce LDL-ul („colesterolul rău“) cu circa 5%. De asemenea, nuciferele conțin și alte substanțe nutritive care protejează inima în mai multe feluri.

3. Fasole. Nu degeaba este numită „carnea săracului“. Fasolea reprezintă cea mai valoroasă sursă de proteine vegetale, dar conține și fier, calciu și fibre solubile, care scad colesterolul din sânge. Deoarece este ceva mai greu de digerat de organism, fasolea îți vs oferi o senzație de sațietate mai mult timp. Fasolea reprezintă un aliment ideal și pentru cei ce vor să scadă în greutate.

4. Soia. Consumul de soia și a alimentelor pe bază de soia (tofu, lapte de soia, etc.), era considerat cândva unul dintre cele mai sănătoase și utile obiceiuri de a scăpa de colesterol. În realitate, însă, efectul este mult mai modest. Dacă vei consuma zilnic câte 25 de grame de proteine din soia (280 grame de tofu sau 2 ½ căni de lapte de soia), vei reduce nivelul colesterolului cu 5 – 6%.

5. Legume verzi. Toate verdețurile și cruditățile pe care le găsești la piață: salată verde, ștevie, lobodă, urzici, spanac, etc., reduc colesterolul din fluxul sanguin.

6. Vinete și bame. Aceste legume hipocalorice sunt indicate pentru consum deoarece sunt surse bune de fibre solubile.

7. Sfecla roșie. În compoziția sfeclei roșii se găsesc fitonutrienții, care fixează colesterolul din tubul digestiv scăzând absorbția și duc implicit la micșorarea riscului de boli cardiovasculare.

8. Ceapă și usturoi. Aceste două plante au proprietăți antifungice, antibacteriene și antivirale, scad colesterolul și presiunea sanguină, cresc imunitatea și au un efect antioxidant.

9. Mere, struguri, căpșuni, citrice. Bogate în pectin, un tip de fibră solubilă, aceste fructe scad nivelul LDL-ului.

10. Cireșe. Este indicat ca cei care au probleme cu colesterolul să consume cireșe, deoarece ele sunt diuretice, laxative și conțin pectine, care ajută în acest proces.

11. Pește gras. Consumul de pește gras de 2 sau 3 ori pe săptămână poate reduce colesterolul astfel: prin înlocuirea cărnii (care conține grăsimi saturate care cresc LDL-ul) și prin furnizarea de grăsimi de tip Omega 3, care reduc trigliceridele din sânge și protejează inima.

12. Uleiuri vegetale. Introducerea în alimentație a uleiurilor vegetale (rapiță, floarea soarelui) contribuie la reducerea colesterolului.

13. Anghinare. Aceste plante stimulează funcțiile hepatice, scad nivelul colesterolului și al trigliceridelor din sânge și limitează stocarea grăsimilor în ficat.

Citește și: Alimente care nu trebuie amestecate niciodată. Riscați să aveți probleme mari de sănătate

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...