Alexandru Rafila, avertisment pentru români. Se anunță cel mai greu sezon gripal din ultimii ani

Elena Avramescu 14.09.2022, 08:01
Alexandru Rafila, avertisment pentru români. Se anunță cel mai greu sezon gripal din ultimii ani

În ultimii doi ani nu s-a mai auzit nimic legat de gripa sezonieră, care făcea ravagii mai ales în sezonul rece, iar asta din cauză că toate atenția a fost concentrată pe cazurile de Covid-19. Însă cum pandemia se apropie de final și nu mai creează panică, îngrijorările legate de gripă au început iar să apară, lucru confirmat chiar de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care avertizează că în această toamnă sezonul gripal riscă să fie unul cât se poate de serios.

Noul sezon gripal stârnește îngrijorare în rândul medicilor

Însă ceea ce îngrijorează și mai mult este faptul că sunt șanse destul de mari ca să se manifeste dublă infecție și cu SARS-CoV-2 și cu gripă, ceea ce ar duce la probleme mari de sănătate.

„La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple, pe care le avem cu toţii la îndemână.

Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu noul coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de doi-trei ani şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise“, a afirmat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, potrivit Adevărul.

În discuție a intervenit și prof. dr. Emilian Popovici, medic epidemiolog, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologi, care a mărturisit că prin măsurile luate în anii de pandemie contra SARS-CoV-2 s-a reușit și prevenirea gripei, acesta fiind motivul real pentru care în cei doi ani de pandemie, gripa s-a manifestat extrem de puțin.

„Acum, nemaifiind măsuri restrictive și așteptarea fiind că nici nu vor fi foarte restrictive, este clar că virusul gripal n-a murit și se va manifesta. În momentul în care lumea nu va purta mască, va frecventa aglomerările, nu va mai lua nici celelalte măsuri de distanțare, sigur că virusul gripal va circula și va infecta.

De aceea se spune că se așteaptă ca în sezonul de toamnă/iarnă gripa să fie mai manifestă decât în anii trecuți, posibil la nivelul anterior anilor pandemiei”, a mai spus dr. Emilian Popovici.

Gripa si Covidul
Femeie bolnava de gripa

Medicul epidemiolog atrage atenția că infecții cu SARS-CoV-2 nu vor dispărea complet, astfel că sunt șanse reale ca infecția cu SARS-CoV-2 să se suprapună cu virus gripal, pentru că nu se exclud una pe alta. În acest sens, pentru a ne putea feri cât mai mult de complicații, este vital să menținem măsurile uzuale pentru toate bolile cu transmitere pe calea aerului.

„Dacă ne aducem aminte de distanțare, de purtatul măștii și de igiena mâinilor, aceste trei măsuri sunt valabile pentru prevenirea oricărei infecții cu transmitere pe calea aerului, fie că vorbim de virusul gripal, de SARS-CoV-2 sau de alte viroze respiratorii. Oamenii trebuie să-și reamintească aceste măsuri și să le aplice dimensionat la situația în care se află”, a mai spus medicul.

În plus, copiii ar fi cel mai puternic vector transmițător al gripei, pentru SARS-CoV-2, dar și pentru majoritatea infecțiilor respiratorii. Astfel că este reală nevoie să se ia măsuri atât de către părinți, cât și de către copii și școli. În acest sens, se poate reduc riscul care a început cu începerea noului an școlar și care chiar se va mări odată cu începerea facultăților, accentuându-se în sezonul rece, moment în care circulația virusurilor respiratorii este proeminentă.

În încheiere, medicul mai recomandă vaccinarea drept cea mai bună metodă de prevenție, fiind vorba atât de vaccinarea antigripală, cât și cea împotriva SARS-CoV-2.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...