EXCLUSIV

Alexandru Arșinel, de urgență la spital! Ce se întâmplă cu celebrul actor! “Sper să fie bine!”. EXCLUSIV

Oana Pascaru 03.09.2021, 15:35
Alexandru Arșinel, de urgență la spital! Ce se întâmplă cu celebrul actor! “Sper să fie bine!”. EXCLUSIV

Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai iubiți actori din România! Acesta s-a făcut remarcat și apreciat de cei din jur datorită profesionalismului de care a dat dovadă pe tot parcursul întregilor ani de carieră. Ajuns însă la vârsta de 82 de ani, problemele de sănătate nu-i dau pace. Contactat de reporterii Impact.ro, artistul le-a povestit prin ce clipe dificile este nevoit să treacă din punct de vedere medical.

Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital

Fostul director de la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din București, Alexandru Arșinel, trece prin momente de cumpănă. După ce a fost infectat cu SARS CoV-2, celebrul actor se pare că este încercat din nou de problemele de sănătate. De această dată, artistul ne-a mărturisit că are momente când simte că îl lasă puterile, fapt pentru care a fost nevoit să ajungă pe mâna medicilor.

“Nu am o stare fizică prea bună, am mers zilele trecute la spital, am fost la mai multe spitale, nu știu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap. Trebuie să mai umblu să vedem ce îmi găsesc doctorii, am încredere în ei că vor găsi o soluție. Nu mă simt bine fizic, parcă nu mai am putere așa, nu știu să îți explic exact. Pandemia asta cred că a reușit să mă afecteze destul de mult. Sper să fie bine, nu îmi mai arde de nimic acum. Asta este viața, ce să îi facem. Mi-aș dori să nu se facă tam-tam pe subiectul acesta. Este o problemă strict ce mă privește pe mine și pe familia mea și cam atât”, a declarat în exclusivitate pentru Impact.ro, Alexandru Arșinel.

Alexandru Arsinel a ajuns de urgenta la spital
Alexandru Arsinel a ajuns de urgenta la spital

Problemele de sănătate îi dau bătăi de cap

Alexandru Arșinel nu ne-a ascuns recent nici faptul că s-a luptat inclusiv cu ideea de a nu mai urca pe scenă: “M-am gândit, chiar luna trecută, să mai fentez apariţiile mele pe scenă. Noroc cu prietenul Vasile Muraru. El a avut ştiinţa să mă facă să descopăr în mine însumi dorinţa de a reveni la repetiţii şi de a urca iar pe scenă. În cele din urmă, publicul mi-a oferit o nouă confirmare că mi-am ales cea mai frumoasă meserie din lume.

COVID-ul, aş spune, că a fost într-un fel alături de mine doar până am intrat pe scenă. După aceea, parcă a zburat!”, susţine îndrăgitul actor. De precizat este și faptul că fostul partener de scenă al Stelei Popescu a fost operat la inimă, în 2017, ca urmare a unui infarct, fiindu-i introdus un stent. În 2013, celebrul actor a suferit un transplant de rinichi, iar în timp mai multe intervenţii la coloană.

Actor, director și manager

Celebrul artist s-a născut pe data de 4 iunie 1939, la Dolhasca, în judeţul Suceava, Alexandru Arşinel a absolvit Institutul de Artă Teatrală Cinematografică „I. L. Caragiale”, iar apoi, la scurt timp, se angaja la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti, devenind ulterior director şi manager.

A jucat în zeci de filme, printre care “Ana şi… hoţul”, “Miss Litoral”, “Anotimpul iubirii”, “În fiecare zi mi-e dor de tine”, “A doua cădere a Constantinopolului”, “Paradisul în direct” şi “Sexy Harem Ada-Kaleh”.

Cristina Stroe și Damian Drăghici, despre Te cunosc de undeva
Urmăriți Impact.ro și pe