Este alertă pe litoralul românesc. Asociația Pro Consumatori susține că furtuna care a lovit malul Mării Negre în ultimele ore, a lăsat în urmă straturi întregi de scoici și de melci pe plajă. Mai mult, apa este poluată și a început să aibă miros de cadavru, iar nimeni nu face nimic pentru remedierea neplăcutei situații. Și doar ne aflăm în plin sezon estival.
Concret, fiecare operator de plajă este obligat prin lege să mențină curățenia în zona sectorului pe care îl administrează, însă nimeni nu a luat încă măsuri.
Reprezentanții asociației spun că pe plajă nu este nici urmă de utilaje care să înlăture mizeria.
Nu în ultimul rând, aceștia le recomandă românilor să ocolească litoralul autohton.
”După furtuna și ploaia de ieri, plajele de pe litoralul românesc arată ca în imaginile de mai jos! Nici urmă de utilaje care să înlăture straturile de scoici și melci, nici nu credem că se va întâmpla vreo minune. A început să se simtă un ușor iz cadaveric! Fiecare operator de plajă are obligația legală să mențină curățenia în zona sectorului de plajă administrat, inclusiv în zona de îmbăiere! Administrația Națională Apele Române are obligația să preia aceste resturi de scoici și melci! Așa că ocoliți litoralul românesc în acest weekend!”, se precizează pe pagina de Facebook a Asociației Pro Consumatori.
Dezinteresul administratorilor este unul evident. Aceștia sunt intersați doar de încasatul banilor, nicidecum de minimul de confort al turistului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Și nu este o necunoscută pentru nimeni. Plajele sunt mizerabile, prețurile mari continuă să surprindă atât la cazare, mâncare, băutură, șezlonguri.
A devenit de notorietate postarea făcută pe Facebook de un turist, pe litoral. El a fotografiat nota de plată, evidențiind că a plătit nu mai puțin de 16 lei pentru un simplu pahar de bere.