Candidata de extremă-dreapta franceză la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, a spus, miercuri, că, odată ce războiul Rusia-Ucraina se va termina, va propune legături mai strânse între NATO și Moscova și va scoate Franța din comanda militară a alianței conduse de SUA. Politiciana a convocat conferința de presă despre politica externă cu scopul de a justifica relația ei cu Vladimir Putin, despre care Emmanuel Macron a afirmat că este „dependentă financiar” de Kremlin.
Marine Le Pen a ținut să sublinieze, miercuri, 13 aprilie, că nu va transfera trupe franceze la comandamentul combinat al Alianţei Nord-Atlantice şi nici nu va fi disponibilă viitorului comandament european, dacă va fi aleasă președintele Franței. În plus, adversara lui Macron a dezvăluit că susține o alianță cu Rusia.
„De îndată ce războiul ruso-ucrainean se va termina și a fost soluționat printr-un tratat de pace, voi cere implementarea unei apropieri strategice între NATO și Rusia. Acest lucru este în interesul Europei și al Statelor Unite”, a spus Le Pen.
Potrivit candidatei la alegerile prezidențiale din Franța, este exclusă „supunerea faţă de Moscova” și „alinierea în spatele administraţiei Biden”, mai ales în regiunea Asiei şi Oceaniei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„O repet, fără ambiguitate, (odată) aleasă preşedinte, voi părăsi comandamentul integrat (al NATO), dar nu voi renunţa la aplicarea articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord privind securitatea colectivă, exact aşa cum a fost cazul înainte de 2009”, a explicat Marine Le Pen.

În timp ce vorbea, un protestatar s-a ridicat în picioare ținând o imagine în formă de inimă cu Le Pen și Putin dându-și mâna la Kremlin, în 2017. Bărbatul a fost pus la pământ de agenții de securitate.
În proiectul său prezidențial, Marine Le Pen propune o apropiere de Rusia și includerea ei „într-o arhitectură de securitate europeană care nu se poate confunda total cu NATO”.
De-a lungul anilor, politiciana de extremă-dreapta a fost acuzată des de adversarii săi de legături cu Rusia. La sfârşitul lunii martie, aceasta a refuzat să-l numească pe Vladimir Putin criminal de război, deoarece „nu se negociază pacea insultând una din cele două părţi”.
În urmă cu cinci ani, când Le Pen s-a confruntat tot cu Macron în turul din 2017, alegeri pe care le-a pierdut, Vladimir Putin a găzduit-o la Palatul Kremlin, pozând împreună. La acea vreme, politiciana a declarat cu admirație că împărtășește aceleași valori ca și Putin și că se conturează o „nouă ordine mondială”, dirijată din Putin, Donald Trump și ea.
Acum, Marine Le Pen și-a schimbat tactica asupra Rusiei, condamnând invazia Ucrainei și spunând că este independentă de orice țară străină. La conferința de presă a spus că „apărat doar interesele Franței ”. Aceasta a precizat că abordarea ei a fost foarte asemănătoare cu cea a lui Macron, deoarece acesta a construit o relație personală cu Putin și a continuat dialogul cu el, invitându-l la Palatul Versailles și la reședința sa de vară din Marea Mediterană.