Alegerile parlamentare 2020 vor avea loc duminică, 6 decembrie. O decizie ce a fost adoptată de Biroul Electoral Central (BEC) clarifică dacă românii pot vota, chiar dacă nu sunt în localitatea de domiciliu sau acolo unde își au reședința.
Conform BEC, românii cu drept de vot care în ziua alegerilor parlamentare 2020 se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a ustabilit reşedinţa, alta decât cea de domiciliu, votează doar la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au reşedinţa. Nu contează data la care și-au stabilit reședința
Decizia Biroului Electoral Central mai arată că în cazul în care alegătorii din această situație nu au făcut cereri pentru a se înscrie în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă, aceștia vor fi înscriși în lista electorală suplimentară.
De asemenea, românii cu drept de vot care în ziua alegerilor parlamentare 2020 se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul pot vota doar la secţia unde sunt înscriși în lista electorală permanentă. Dacă nu se află pe această listă, sunt înscriși în lista electorală suplimentară.
În cazul celor care au domiciliul şi reşedinţa în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, aceștia pot vota la secţia unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au reşedinţa. În cel din urmă caz, pot vota pe lista electorală suplimentară.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Potrivit deciziei BEC, românii care în ziua alegerilor parlamentare 2020 nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde au reşedinţa, alta decât domiciliul, votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de reşedinţă.
Dacă alegătorul se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde are domiciliul sau reşedinţa, poate să voteze la orice secţie de votare, cu o condiție. Această condiție impune ca alegătorul să se afle în cadrul circumscripţiei electorale judeţene unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa. Înainte de a-și exercita dreptul la vot, alegătorul este înscris în lista electorală suplimentară.
Decizia BEC mai arată că, în cazul celor care au o dovadă de reședință ce a expirat, în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, aceștia pot vota în circumscripţia electorală unde şi-a stabilit reşedinţa.
În plus, BEC arată că alegătorul cu domiciliul în municipiul Bucureşti care în ziua votării se află în raza teritorială a acestuia votează doar la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Dacă a fost omis din această listă, votează pe lista electorală suplimentară.
Românii care au doar reşedinţa în municipiul Bucureşti, nu și domiciliul, îşi pot exercita dreptul de vot numai la secţia de votare la care este arondată strada unde îşi au reşedinţa, indiferent de data stabilirii acesteia. Cei care nu au formulat cerere privind înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă sunt înscriși în lista electorală suplimentară.
Alegătorii care au atât domiciliul, cât şi reşedinţa în municipiul Bucureşti pot să voteze, la alegerile parlamentare 2020, fie la secţia unde sunt înscriși în lista electorală permanentă, fie la cea la care este arondată strada unde îşi au reşedinţa, în lista electorală suplimentară.