Alegeri în Ungaria. Viktor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum. Ce spun sondajele

Beatrice Dumitru 16.02.2022, 10:56
Alegeri în Ungaria. Viktor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum. Ce spun sondajele

De 12 ani la putere, premierul ungar Viktor Orban mai vrea încă opt, dar partidul său de dreapta Fidesz se confruntă cu o provocare puternică din partea unei alianțe formate din șase partide. Un conservator este cel care înceracă să facă ceea ce alții nu au reușit de-a lungul anilor: să-l detroneze pe Viktor Orban. Dar cine va câștiga alegerile din 3 aprilie?

Alegeri cu emoții pentru Viktor Orban

Viktor Orban se confruntă pentru prima dată cu o provocare importantă pentru funcția de premier al Ungariei. Condusă de conservatorul independent Peter Marki-Zay, alianța de opoziție vrea să învingă guvernul Orban pe 3 aprilie, iar sondajele de opinie arată o cursă strânsă, cu un avantaj mic în favoarea actualului premier.

Guvernul său se bucură de resurse financiare masive: numai cheltuielile pentru reclamele pe rețelele sociale sunt de trei ori mai mari decât cele ale partidelor de opoziție. Cel mai mare atu este chiar Viktor Orban și reputația sa invincibilă. De asemenea, este dornic să exporte „modelul maghiar” de suveranitate națională, în jurul Europei și nu numai.

Alegeri în Ungaria. Vikotor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum. Ce spun sondajele
Viktor Orban este premier de 12 ani.

Provocarea Peter Marki-Zay

Un conservator este cel care înceracă să facă ceea ce alții nu au reușit și anume să-l detroneze pe Viktor Orban de-a lungul anilor. Contracandidatul unei coaliții a opoziției a ajuns să reprezinte ceea ce mulți spun că este cea mai bună șansă de a-l înlătura pe actualul premier de la putere.

Are 49 de ani, cu nouă ani mai tânăr decât Viktor Orban, este mai înalt, mai în formă și are și mai mulți copii, șapte față de cei cinci ai actualului premier. Și în timp ce Viktor Orban transformă cu pricepere fiecare critică a politicilor sale din partea stângii liberale în propriul avantaj, Marki-Zay îl atacă pe terenul său. Apărarea națiunii de către Viktor Orban și a partidului său Fidesz este o minciună, sugerează el, scrie BBC.

Sunt convins că nu este deloc patriot și nici nu este creștin. Nu are principii, valori naționaliste, religie. Este oportuniști. Orban este pragmatistul suprem. Ar face orice pentru a rămâne la putere și a se îmbogăți”, a spus Peter Marki-Zay.

Între timp, Fidesz analizează fiecare remarcă pe care o face contracandidatul lui Orban pentru a-i submina credibilitatea. El este acuzat că denigrează femei, pensionari și insultă alegătorii Fidesz.

Cine va câștiga pe 3 aprilie?

Viktor Orban este foarte iubit dincolo de granițele Ungariei, fiind considerat ca un campion al „valorilor tradiționale” împotriva „elitelor liberale”.

Gândim diferit unul față de celălalt despre tradiția prețioasă a Europei. Gândim diferit despre viitorul națiunilor și al statelor naționale, gândim diferit despre globalizare, iar acum gândim diferit despre familie”, a tunat Viktor Orban.

Sondajele arată că Fidesz va câștiga 110 de locuri în parlamentul din 199 de locuri (în scădere față de cele 133 actuale), în timp ce Marki-Zay citează un sondaj care sugerează că 53% dintre maghiari doresc o schimbare de guvern. El spune că încearcă să facă apel la o treime din cei 8,3 milioane de electorați care nu sunt deciși nici în favoarea actualului guvern, nici pentru opoziție.

La alegerile din 2018, Fidesz a câștigat cu 2,8 milioane de voturi la 2,7 milioane pentru toate partidele de opoziție la un loc, cu o prezență de 70%.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...