EXCLUSIV Afacerea cu mărțișoare, în prag de faliment. Vânzătorii dârdâie de frig în Piața Obor: ”Pandemia ne-a afectat pe toți”

Andrei Cezar 17.02.2021, 18:39

Din punct de vedere calendaristic, iarna nu mai are mult de zăbovit, iar în curând va face loc celui mai spectaculos anotimp din an – primăvara – care va aduce odată cu ea renașterea întregii naturi. Primii vestitori ai săi au apărut deja, astfel că la fiecare coț de stradă, ori pe tarabele din piețe putem găsi florile simbol ale acestui anotimp, ghioceii. Și chiar dacă mai sunt aproximativ două săptămâni până pe 1 Martie, comercianții au început deja să pună la vânzare mult-așteptatele mărțișoare. Ce poți purta în acest, afli în cele ce urmează.

Au apărut deja primele mățișoare pe tarabele din piețe și în malluri. Marțișorul ”Tik Tok”, vedetea sezonului

Cu toate că ne aflăm abia la mijlocul lunii februarie, vânzătorii de mărțișoare au fost nerăbdători să își afișeze marfa pe tarabe, iar de câteva zile, în piețe, putem găsi o gamă variată de cadouri pentru mult-așteptata zi de 1 Martie. Iar multitudinea de produse de anul acesta îi pune în reală dificultate pe cumpărători. O doamnă care încearcă să se hotărască asupra unui anumit produs, îi spune vânzătoarei: ”Parcă sunt mai frumoase decât cele de anul trecut.”. Mândră de laudele femeii, comercianta îi răspunde: ”Toate sunt modele noi, de anul acesta. Sunt foarte frumoase. Pe oricare îl alegeți nu veți da greș.”

Probabil încrederea femeii în produsele sale vine și din faptul că decomandată împreună cu soțul ei sunt singurii comercianți de mărțișoare din Piața Obor din Capitală. Bărbatul îmi spune că până acum, vânzarea raportată la cifrele de anul trecut este ”mult mai slabă”. El sugerează că acest fapt este o consecință a ”vremurilor în care trăim”, referindu-se, evident, la efectele economice pe care le-a produs pandemia. Cu toate acestea, el mi-a mărturisit că pentru spațiul închiriat afară, în Piața Obor, plătește pe zi 400 de lei. Nu a putut să îmi spună, în schimb, dacă rentează sau nu afacerea de sezon, având în vedere prețul foarte mare pe care spune că este nevoit să îl plătească pe chirie.

Costul unui mărțișor variază între câțiva lei și 10 lei, însă cel mai probabil prețul va crește odată cu apropierea de Ziua Mărțișorului.

Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare
Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare

Au apărut mărțișoarele și în mall-uri

Și mall-urile s-au pregătit deja pentru prima zi de primăvară. În galeriile unui important centru comercial din Sectorul 2 al Capitalei, comercianții de mărțișoare sunt la tot pasul. Liviu, unul dintre ei, îmi spune că practică negoțul ”de când se știe”, iar de ani buni, în preajma sosirii primăverii, vinde mărțișoare. În această perioadă, el și soția sa fac naveta zilnic de la Ploiești pentru a reuși să își întrețină familia din veniturile pe care le obține de pe urma vânzării mărțișoarelor.

Liviu, comerciant: ”Perioada pe care o traversăm acum este cea mai grea din câte am trăit. În fiecare an vin la București cu mărțișoare, dar ca anul acesta nu a fost niciodată. Lumea nu mai vine să cumpere, este reticentă. Vânzările au scăzut foarte mult. Pandemia asta ne-a afectat pe toți. ”

Liviu speră, totuși, ca ”lucrurile să își revină la normal”, însă nu crede că acest lucru se va întâmpla foarte curând. L-am întrebat dacă ia în considereare să își mute mica afacere în mediul online, scăpând astfel de povara chiriei de sute de euro pe care este nevoit să o plătească pentru o singură lună. Mi-a mărturisit că nu crede că poate face acest lucru pentru că îi place foarte mult ”să aibă contact cu oamenii”.

Liviu, comerciant: ”Din spatele unui monitor nu mai vezi omul, nu ai legătură cu el. Te sălbăticești. Mie îmi place să vorbesc cu oamenii, să îi ascult, să le mulțumesc că au cumpărat de la mine.”

Bărbatul are o gamă variată de produse, de la broșe, mărțișoare cu motive tradiționale, pandantive și până la brățări cu diferite simboluri.

Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare
Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare

600 de euro chirie/ lună, pentru un stand cu mărțișoare, în mall

La câțiva pași distanță, standul Larisei este plin și el cu diverse modele de mărțișoare ”pentru toate gusturile”, așa cum îmi spune chiar tânăra. După câteva zile de când a pus la vânzare prosdusele este dezamăgită de nivelul de interes pe care îl manifestă românii pentru mărțișor, anul acesta.

Larisa, comerciantă: ”Mă gândesc ca anul viitor să nu mai deschid. În această perioadă de pandemie, oamenii nu mai au bani de cheltuit pe mărțișoare. Se restrâng și își cumpără doar strictul necesar.” 

De regulă, în perioada Valentine’s Day – 8 Martie, tânăra scoate un profit de aproximativ 1.000 de lei, bani care nu îi ajung să se întrețină. Chiria pentru un spațiu precum al ei se ridică la 600 de euro lunar. Mi-a mărturisit că sursa ei principală de venit este un magazin cu accesorii pentru telefoane mobile amplasat tot într-un centru comercial. În ceea ce privește mărțișoarele pe care le comercializează, Larisa spune că a căutat ca în fiecare an să diversifie produsele, iar la mare căutare acum, în special printre persoanele tinere, sunt mărțișoarele Tik Tok, care costă 5 lei.

Larisa, comerciantă: ”Din clienții care au venit până acum cei mai mulți au preferat să cumpere ori broșe în cutie, ori mărțișorul Tik Tok. Este ceva nou și cum toată lumea în ziua de azi se uită pe Tik Tok, cred că din acest motiv a avut succes.”

Cele mai scumpe produse ale Larisei sunt broșele care costă 20 de lei.

Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare
Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare

Legenda mărțișorului. Legătura cu baba Dochia

Conform unor ziceri populare, mărțișorul, cel mai cunsocut simbol al primăverii este un simbol exclusiv românesc. De-a lungul timpului, în popor au apărut numeroase legende pe seama mărțișorului.

Una dintre ele spune că baba Dochia iși trimitea în fiecare an de 1 Martie nora la râu cu lană albă si neagră pentru a le spala până când cea albă devenea neagră iar cea neagră, albă. Fata a încercat să îi facă pe plac babei Dochia, însă fără rezultat. Mâinile sale au început să sângereze, iar ochii să lăcrimeze. Impresionat de durerea, dar și de curajul fetei, Dumnezeu i-a dăruit o floare roșie pe care să o pună în apa cu care spală lâna pentru a schimba culorile lânii. La întoarcerea acasă, fata a luat lâna, și-a pus floarea roșie în păr, iar când baba Dochia a văzut-o, a crezut că a venit deja primăvara și a plecat cu oile pe munte, îmbrăcând cele 9 cojoace.

În timp ce urmează drumul muntelui, baba Dochia își dă jos, rând pe rând, cele nouă cojoace, fără să țină cont de sfaturile celorlalți privind timpul schimbător al lunii martie, ca într-un final să ajungă să înghețe de frig. Se spune că Mărțișor ia în fiecare zi două zile reci de la Februarie pentru a se răzbuna pentru chinul la care baba Dochia își supune nora. De atunci, conform tradiției, oamenii își aleg în perioada 1-9 martie o anumită zi pentru a vedea cum le va fi anul. Firul alb-roșu al mărțișorului a rămas în tradiție de la firul de lână albă pe care s-a scurs sângele de pe mâinile fetei în timp ce încerca să îi îndeplinească dorința babei Dochia.

Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare
Pandemia a afectat si afacerea cu martisoare
Urmăriți Impact.ro și pe