Afacerea care l-a îmbogățit pe un român în 2023. E fabulos ce face, toată lumea îl invidiază

Mihnea Tălău, Ana Anitoiu 30.04.2023, 10:05
Afacerea care l-a îmbogățit pe un român în 2023. E fabulos ce face, toată lumea îl invidiază

Cu o investiție în câteva solarii, ridicate în localitatea Oşorhei, în judeţul Bihor, un român a dat lovitura. El a ieşit deja pe piaţă cu fructele produse în propriile solarii, care se vând, în această perioadă şi cu 40 de lei pe kilogram.

Primele căpșuni românești au apărut pe piață

Primele căpşuni româneşti, de aprilie, s-au copt, iar producătorii s-au grăbit să iasă cu ele pe tarabe. Fiind parfumate şi extrem de gustoase, fructele se vând şi cu 40 de lei pe kilogram.

La Oşorhei, în judeţul Bihor şe află cultura întreprinzătorului Samuel Surdan. Else aşteaptă să culeagă 25 de tone de fructe în acest sezon.

„Avem calitate prin gust, prin aspect. Sunt foarte zemoase şi dulci”, a spus Samuel Surdan, potrivit Antena 3 CNN.

Pe 1,5 hectare, în Oșorhei, primele căpşuni au început să se coacă. Sunt soiuri din Italia, dar crescute în pământ românesc. Samuel Surdan a investit zeci de mii de euro în solarii, iar cele peste 60.000 de plante ar trebui să producă 25 de tone de fructe.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Anul acesta, în solar, fructele s-au copt mai târziu ca de obicei din cauza temperaturilor scăzute din ultimele săptămâni. La Oşorhei, producătorul îşi vinde singur marfa.

Cat costa un kilogram de capsuni romanesti in piata. Pretul ii va nemultumi pe oameni

„Noi nu avem intermediari aşa că preţul de pornire e mai mare, ca în fiecare an, dar pe parcurs ce creşte producţia scade şi preţul”, a mai spus Samuel Surdan.

Odată cu apariţia pe piaţă a fructelor din plantaţiile din câmp, preţul fructelor româneşti de solar o să scadă la jumătate în doar două săptămâni.

Beneficiile consumului de căpșuni

Căpșuna este un fruct de lux, a cărui apariție se apreciază că a avut loc în jurul anului 1750, în apropierea orașului francez Brest (Scott și Lawrence, 1975).
Denumită și ”comoara roșie” – pare a fi rezultatul hibridizării a două specii introduse în Europa la începutul secolului XVIII, originare din America de Nord (Fragaria virginiana) și America de Sud (Fragaria chiloensis).

Căpșunele au multe alte beneficii asupra sănătății – în afara acestui efect minunat – de ”curățire” a uriașului sistem de canalizare, care este sistemul limfatic.
Au efecte anti-oxidante (anti-îmbătrânire), efecte de detoxifiere și neutralizare a radicalilor liberi (cu protecție împotriva radiațiilor și a diferiților alți poluați și substanțe chimice),
Mai mult, au un efect de stimulare a diurezei și mai ales a filtrării renale, având și o acțiune tip antiseptic asupra căilor urinare.

Ajută la ”curățarea” articulațiilor de toate depunerile acide, favorizând dispariția durerilor articulare și a durerilor de spate.
Acestea au o acțiune de echilibrare a mineralelor în corp, fiind dovedite a fi utile în tratamentul anemiilor, precum și a dezechilibrelor tiroidei (au un conținut echilibrat în iod). Conțin, printre altele – și amino-acizi, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu, vitamina C, acid folic și vitamina A.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...