Adversara Simonei Halep de la Cincinnati, protagonista unui scandal imens. Ce s-a întâmplat între ea și o spectatoare

Ioana Bucur 16.08.2022, 14:21
Adversara Simonei Halep de la Cincinnati, protagonista unui scandal imens. Ce s-a întâmplat între ea și o spectatoare

Adversara Simonei Halep de la Cincinnati a fost protagonista unui scandal imens, chiar pe terenul de tenis. Ce s-a întâmplat între ea și o spectatoare, în primul set al partidei. Arbitrul de scaun a fost nevoit să oprească meciul, iar femeia a fost escortată de forțele de ordine departe de tribune, însă a revenit, după doar câteva minute.

Ce a pățit adversara Simonei Halep de la Cincinnati

Agitație înainte de debutul româncei la Cincinnati. După retragerea cehoaicei Karolina Muchova, cea care trebuia să îi fie prima adversară Simonei Halep conform tragerii la sorți, jucătoarea din Constanța o va întâlni pe rusoaica Anastasia Potapova, ajunsă pe tabloul principal în calitate de lucky loser.

Anastasia Potapova a pierdut, în calificări, în fața conaționalei sale, Anna Kalinskaya, cu scorul 7-5, 6-1. Doar că cele două rusoaice au ajuns în centrul unui scandal imens la Cincinnati.

Chiar în timpul primului set, una dintre sportive s-a dus la arbitrul de scaun și i s-a plâns de prezența unei femei care stătea în tribune. Spectatoarea, pe nume Lola, purta pe cap o coroniță din flori specifică Ucrainei și avea asupra ei un steag al țării invadate de armata Rusiei.

Arbitrul a oprit partida și s-a îndreptat către femeia din tribune spunându-i că nu este frumos ce face. Răspunsul nu a întârziat să apară, Lola precizând că „Nu e frumos nici să invadezi o țară”.

Lola a fost înlăturată din tribune, organizatorii turneului motivând că femeia a încălcat regulamentul cu steagul care era de dimensiuni prea mari, însă femeia a dovedit că a respectat toate regulile impuse spectatorilor. Ea a fost escortată până la mașina personală, unde a lăsat drapelul, apoi a putut să se întoarcă în baza turneului Western & Southern Open de la Cincinnati.

Adversara Simonei Halep de la Cincinnati, protagonista unui scandal imens. Ce s-a întâmplat între ea și o spectatoare

„Acest lucru s-a întâmplat pentru că ai avut încredere că încă mai pot face lucruri bune pe terenul de tenis”

Luni, după victoria de la Toronto, Simona Halep a postat un mesaj emoționant pe o platformă de social media. Ea a mulțumit fanilor prezenți în tribune pentru că au făcut-o să se simtă ca acasă.

„Această victorie înseamnă foarte mult pentru mine. M-am reîntors din punct de vedere mental din aprilie anul acesta. După ce am ajuns în semifinalele de la Wimbledon, câştigarea trofeului de aici este un alt pas mare. Mulţumiri speciale românilor de aici din Toronto care m-au facut să mă simt ca acasă! Atmosfera de pe teren a fost incredibilă datorită vouă. Sunt recunoscătoare.

Acum câteva luni nu mă puteam gândi că voi putea ridica din nou acest trofeu, Patrick Mouratoglou îţi mulţumesc că eşti alături de mine şi că m-ai făcut o jucătoare mai bună. Acest lucru s-a întâmplat pentru că ai avut încredere că încă mai pot face lucruri bune pe terenul de tenis. Şi în sfârşit, mulţumesc echipei mele pentru munca de zi cu zi, lui Arnaud Restifo şi Candice”, a scris Simona Halep, pe Facebook.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...