Adio plată cu cardul. Primul mare comerciant din România care înlocuiește POS-ul clasic cu altă modalitate de plată

Ana Anitoiu 27.10.2020, 13:19
Adio plată cu cardul. Primul mare comerciant din România care înlocuiește POS-ul clasic cu altă modalitate de plată

Un mare comerciant din România înlocuiește POS-ul clasic cu o altă modalitate de plată. Astfel, plata cu cardul va deveni de domeniul trecutului.

Ce mare comerciant din România înlocuiește POS-ul clasic

Alpha Bank a anunțat că va înlocui plata cu cardul prin POS-ul clasic. Astfel, clienții băncii vor putea efectua plăți cu telefonul mobil, prin intermediul unei aplicații mobile, Alpha PhonePOS.

De serviciul de acceptare a plăților prin aplicația Alpha PhonePOS va beneficia Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, parte din grupul eMAG.

”Căutam o soluție de plată simplă, care să le ofere clienților noștri o modalitate flexibilă și sigură de a face plăți, fără să fie nevoie să gestionăm dispozitive suplimentare. În ultimele luni, am fost încurajați să facem plăți fără numerar, acolo unde este posibil, de aceea soluția de plată prin telefon de la Alpha Bank a fost alegerea potrivită atât pentru a oferi un serviciu inovator și sigur clienților noștri, cât și pentru a optimiza activitatea echipelor Depanero”, a spus Irina Mincinopschi, director general Depanero.

Prezentare a aplicatiei Alpha PhonePOS
Prezentare a aplicatiei Alpha PhonePOS

”La baza lansării în premieră a soluției mobile de POS a fost dorința de a susține activitatea comercianților noștri, indiferent de domeniul lor de activitate și de a facilita procesul lor de transformare digitală, într-un context în care utilizarea unor noi tehnologii este prioritară pe o piață extrem de competitivă.

Ne bucurăm că Depanero a ales să fie prima companie care utilizează soluția noastră, AlphaPhone POS, pentru un plus de flexibilitate și siguranță”, a declarat Viorel Vasile, Director, Unitatea Carduri, Alpha Bank Romania.

Aplicația bancară va putea fi folosită de clienții Alpha Bank care au dispozitive mobile Android. Aceștia vor putea face plăți cu cardurile de debit sau de credit contactless sau prin intermediul echipamentelor dotate cu tehnologia NFC.

Ce beneficii aduce noua modalitate de plată

Aplicația ce înlocuiește POS-ul clasic cu un telefon mobil oferă mai multe funcționalități. Între acestea, se numără procesarea rapidă și în siguranță a plăților, în conformitate cu standardele din domeniu pentru tranzacțiile contactless sau accesul la istoricul plăților, fără investiții suplimentare în echipamente și consumabile.

”Aplicația AlphaPhone POS poate fi accesată de antreprenori, liber profesioniști sau companii în baza unui cont de încasare deschis la Alpha Bank Romania, la care pot fi atașate alte produse. Acestea le oferă utilizatorilor mai multă mobilitate, precum un card business destinat companiilor (VISA Business), dar și liber profesioniștilor (Mastercard Professional) sau soluţia Alpha Online Banking”, au transmis reprezentanții băncii.

Potrivit băncii, beneficiile acestei aplicații sunt considerabile, din punct de vedere al costurilor și flexibilității, în comparație cu un POS obișnuit. Acestea ar putea deschide calea către noi oportunități de dezvoltare a afacerilor locale și oferă utilizatorilor mai multă mobilitate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...