Adio, insomnie. Trucul care te ajută să adormi instant dacă ai probleme cu somnul

Ana Anitoiu 07.10.2022, 12:16
Adio, insomnie. Trucul care te ajută să adormi instant dacă ai probleme cu somnul

Un truc dezvoltat de un medic american te ajută să adormi instant dacă ai probleme cu somnul. Este extrem de simplu, costă zero lei, dar combate insomnia și are mai multe beneficii asupra sănătății generale a organismului.

Ce truc te ajută să adormi imediat

Conform datelor Departamentului de Psihiatrie și Psihologie Medicală al Clinicii Universitare din Navarra, 15% din populația adultă suferă de insomnie cronică, iar între 25% și 35% suferă de insomnie tranzitorie sau ocazională, în situații de stres.

Doctorul american Andrew Weil, fondatorul Centrului de Medicină Integrativă din Arizona, a dezvoltat un truc ce combate insomnia. Medicul a spus că acesta constă în respirația „4-7-8”, ce reprezintă cea mai puternică metodă de relaxare pe care a descoperit-o.

Adio insomnie. Trucul care te ajuta sa adormi instant
Medicul american Andrew Weil. Foto: Captura YouTube

Ce trebuie să faci

Pentru a aplica acest truc împotriva insomniei, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să inspiri încet pe nas în timp ce numeri până la patru. Este de preferat să faci acest lucru cu ochii închiși, încercând să nu te gândești la nimic, în afară de faptul că este un moment de relaxare.

Al doilea pas este să îți ții respirația, cât timp numeri până la șapte. Cel de-al treilea și ultimul pas este să expiri pe gură cu forță și cu sunet, cât timp numeri până la opt. Repetă acest proces de patru ori. Viteza executării exercițiului nu este importantă. Esențiale sunt doar respectarea pașilor, în ordinea corectă, și a raportului de 4-7-8 secunde.

Medicul american a explicat că această tehnică trebuie să fie practicată cu regularitate pentru a obține rezultate. În mod ideal, de câte două ori pe zi, dintre care una chiar înainte de a merge la culcare. Este posibil să dureze între patru și șase săptămâni înainte de a observa o schimbare.

În afară de combaterea insomniei, respirația „4-7-8” recomandată de medicul Andrew Weil are și alte beneficii pentru sănătate: reduce ritmul cardiac, îmbunătățește digestia, scade tensiunea arterială și activează circulația.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...