Adevărul despre bărbatul care a sunat la 112 și a anunțat că are o femeie străină în pat. Poliția și-a dat seama, într-un final
Pare o glumă, dar este cât se poate de adevărat. La sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat în vârstă de 56 de ani a apelat serviciul de urgență 112 pentru a reclama faptul că are o femeie străină în pat. Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului, dar ceea ce au văzut i-a șocat. Cine era, de fapt, persoana misterioasă din casa omului!
Un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța că are o femeie străină în pat. Ce au descoperit oamenii legii
Vineri, pe data de 27 ianuarie, polițiștii din Germania au avut de-a face cu un caz mai puțin obișnuit. Un bărbat în vârstă de 56 de ani a sunat panicat la serviciul de urgență 112 și a anunțat că s-a trezit cu o femeie străină în pat.
Imediat, la fața locului s-au deplasat oamenii legii, însă ceea ce au descoperit este de-a dreptul uluitor. Polițiștii au constatat că femeia misterioasă era, de fapt, soția bărbatului, însă acesta nu a recunoscut-o pentru că se afla într-o stare de ebrietate avansată, potrivit celor de la Bild.
Ulterior, un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru sursa citată că și femeia consumase alcool. Minute în șir, oamenii legii s-au străduit să-i explice bărbatului situația.
Însă, între timp, acesta a realizat că mai are o problemă. Mai exact, omul s-a plâns polițiștilor că nu-și găsește șosetele și le-a cerut acestora să-l ajute să le caute. După toată întâmplarea, ofițerii au plecat din casa bărbatului, însă, cel mai probabil, nu înainte de a-i aplica o amendă.
Pedeapsa primită de un bărbat care a fost prins băut la volan de trei ori într-o singură noapte
La mijlocul lunii trecute, un bărbat din Craiova și-a aflat pedeapsa, după ce în luna mai a anului trecut fost prins de trei ori într-o singură noapte în timp ce conducea mașina sub influența băuturilor alcoolice.
Însă, polițiștii nu au putut să-i stabilească alcoolemia, pentru că acesta s-a împotrivit. Chiar și așa, omul fost condamnat la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare. În plus, acesta are anulat dreptul de a conduce vehicule.