Acuzații fără precedent pentru Organizația Mondială a Sănătății. Documentul pe care l-ar fi eliminat la cererea italienilor

Cristian Cojocaru 12.12.2020, 15:56
Acuzații fără precedent pentru Organizația Mondială a Sănătății. Documentul pe care l-ar fi eliminat la cererea italienilor

Organizația Mondială a Sănătății primește acuzații fără precedent. Instituția este acuzată că, la cererea italienilor, aceasta a ascuns un document cu privire la criza mondială existentă la momentul actual pe întreg mapamondul.

Organizația Mondială a Sănătății primește acuzații grave

De această dată, Organizația Mondială a Sănătății este vizată într-un scandal de proporții în cadrul căruia i se aduc acuzații grave. The Guardian scrie că instituția a e acuzată că ascuns un raport privind gestionarea pandemiei de coronavirus din Italia, iar acest lucru nu l-a făcut singură, ci cu sprijinul ministerului italian al Sănătății.

OMS ar fi eliminat astfel un raport care dezvăluia gestionarea într-un mod greșit al pandemiei, document destinat către publicare pentru a preveni ulterioarele decese din rândul celor infectați cu Covid-19. Raportul a fost eliminat la cererea directorului general adjunct al OMS, Ranieri Guerra din motive de inițiere a unor strategii.

Guerra este unul dintre oamenii de știință a grupului de lucru Covid-19 al guvernului italian. Tot el a fost și cel responsabil pentru actualizarea planului privind pandemia, potrivit noilor reglementări stabilite de OMS dar și de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor. Datorită funcției sale de director general pentru sănătatea preventivă la ministerul italian al Sănătății între 2014 și 2017, acesta se face vinovat de faptul că planul nu a fost actualizat.

Raportul a fost eliminat la cererea directorului general adjunct al OMS, Ranieri Guerra
Raportul a fost eliminat la cererea directorului general adjunct al OMS, Ranieri Guerra

Planul învechit a condus la rezultate catastrofale

Potrivit anchetei preliminare ale procurorilor din Bergamo, cea mai afectată provincie în timpul primului val pandemic, planul învechit reprezintă un element crucial în probatoriu, în cazul în care cineva ar trebui acuzat de neglijență în serviciu. Raportul de 102 pagini al planului pandemic al Italiei nu mai fusese actualizat din anul 2006. Acest lucru a făcut ca spitalele să fie prinse cu garda jos iar răspunsul să fie unul improvizat și haotic.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Raportul nu a criticat guvernul italian, dar a evidențiat că vechiul plan de pandemie a fost doar reconfirmat și nu a fost actualizat în 2017. Echipa a verificat amănunțit acest lucru și a constatat că toate planurile care au venit după 2006 au fost doar copiate și lipite, nu s-a schimbat niciun cuvânt sau virgulă în text”, a spus Francesco Zambon.

Acum, OMS este acuzat că ar fi împiedicat anchetarea cazului de către procurori. Aceștia s-au aflat în imposibilitatea de a audia cercetătorii implicați la definirea raportului, fiindu-le solicitat să ceară aceste audieri prin intermediul Ministerului de Externe. Ministerul Sănătății a negat orice fel de implicare în acest caz:

„Din câte știm, acesta nu este un document oficial al OMS și nu a fost trimis niciodată Ministerului Sănătății”.

Cei de la OMS au făcut și ei o declarație în acest sens pentru a mai calma spiritele, spunând:

„În prezent lucrăm cu guvernul italian pentru a clarifica problema (…). Înțelegem că emiterea și eliminarea ulterioară a raportului au provocat confuzie și în consecință ne-am actualizat procedurile de publicare.”, potrivit capital.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe