Actrița din Las Fierbinți care arată total diferit în viața reală. „Mi-au zis că trebuie să mă facă urâtă”

Elena Avramescu 12.06.2022, 13:12
Actrița din Las Fierbinți care arată total diferit în viața reală. „Mi-au zis că trebuie să mă facă urâtă”

Una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Las Fierbinți nu seamănă deloc cu personajul pe care îl interpretează, iar acest motiv i se datorează regizorului Dragoș Buliga, care încă de la începutul filmărilor i-a spus că este necesar să o urâțească pentru a intra cât mai bine în rol. Chiar dacă au trecut mai bine de 10 ani de la difuzarea primului episod, actrița își aduce aminte perfect de proba pe care a trebuit să o dea atunci când a luat castingul.

Actrița din Las Fierbinți, de nerecunoscut în viața reală

Este vorba despre actrița Luminița Bucur, pe care o vedem extrem de rar la evenimentele mondene sau chiar la emisiunile de divertisment. Cu toate acestea, actrița spune că nu se ferește de camerele de filmat, dar susține că proiectul în care este implicată îi ocupă cea mai mare parte din timp.

În serial toți o cunosc drept „soția lui Brânzoi”, Lenuța Brânzoi, fiind rolul care a reușit să-i aducă succes dar și alte colaborări în teatru sau film. Chiar dacă filmările pentru serialul fenomen au început acum 11 ani, Luminița își aduce aminte de parcă ar fi fost ieri de prima ei întâlnire cu partenerul din film, actorul Ionuț Ciocia.

„Am fost de la început invitată la castig pentru rolul de „nevastă Brânzoi”. Nu am cum să uit acel casting pentru că a trebuit să îi dau o palmă soțului încă de la început. Nu îmi venea să cred că realmente trebuie să îi dau o palmă. Atunci, regizorul, Dragoș Buliga, mi-a zis că trebuie să îi dau una pe bune.

Ionuț a fost un drăguț și mi-a zis că este în regulă, să dau. Iar la finalul castingului a fost adorabil că mi-au zis că trebuie să mă facă urâtă, asta apropo de diferența dintre personaj și cum arăt în viața reală. A fost o super provocare și mă bucur tare mult că ei au crezut atunci în mine”, a povestit Luminița Bucur pentru EGO.ro.

Actrita din Las Fierbinti care arata total diferit in viata reala
Luminita Bucur, soția lui Branzoi din Las Fierbinti

Actrița se gândește să-și cumpere o casă la țară

Toți acești ani petrecuție într-o localitate mică de pe lângă București au pus-o pe gânduri pe actriță, deoarece în acest fel își retrăiește copilăria și chiar se gândește ca, în câțiva ani, să-și cumpere o casă de vacanță la țară.

„Eu am trăit la țară, am copilărit la țară, așa că cumva sunt în mediul meu și undeva la un moment dat cred că mă bate gândul. Dar nu acum. Colega noastră Ecaterina Ladin și-a luat casă în Fierbinți. Poate, cine știe, peste câțiva ani o să zic că vreau și eu să mă mut. În momentul ăsta rămân în Capitală. Este în regulă naveta. E destul cât facem”, a mai declarat amuzată Luminița pentru EGO.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...