Acte necesare pentru dosarul de pensie 2022. Ce documente trebuie să conțină și unde se depune cererea de pensionare

16 08. 2022, 13:26

Acte necesare pentru dosarul de pensie 2022, toate informațiile de care ai nevoie pentru depunerea dosarului de pensie anul acesta. Persoanele care vor să depună cerere privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, trebuie să știe că, pe lângă aceasta, trebuie să depună și un dosar, iar documentația este destul de stufoasă.

Acte necesare pentru dosarul de pensie 2022. Pensionare pentru limită de vârstă

În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin, după cum bine știm, de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege (în acest caz, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), în funcție de categoria de pensie solicitată.

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de legea mai sus menționată. În România, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi si 63 de ani pentru femei.

Pensia pentru limită de vârstă

Conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege, atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare. Atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare, potrivit eşalonarii prevăzute în anexa nr. 5 la lege. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Unde se depune cererea de pensionare?

Cererea de pensionare și actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depun, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritoriala de pensii competenă, în ca cărei rază domiciliază persoana cu pricina.

Legea Pensiilor mai prevede că persoanele domiciliate în străinătate pot transmite cererea prin care solicită pensie din sistemul public de pensii, alături de actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor enunțate anterior, la casa teritorială de pensii competentă, în funcție de ultimul loc în care au fost asigurate în România, respectiv la casa de pensii sectorială competentă.

Cum se plătesc pensiile?

Pensiile se stabilesc prin decizie a cesei teritoriale de pensii sau, după caz, a casei de pensii sectoriale, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege. Pensiile se acordă de la data înregistrării cererii.

Cum se platesc pensiile

În sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale sau sectoriale de pensii, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, care se plătesc de la data încetării calității de asigurat.

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se realizează prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială. Termenul este de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

Acte necesare pentru dosarul de pensie 2022

Pensionarii pentru limită de vârstă care realizează stagiu de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea acesteia, în condițiile legii. Mai specific, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Iată care sunt actele necesare pentru depunerea dosarului de pensie pentru limită de vârstă, conform Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP):

  • cerere pentru inscrierea la pensie (anexa nr. 6 la norme);
  • carnetul de munca (original si copie);
  • carnetul de munca pentru membrii CAP (original si copie);
  • carnetul de asigurari sociale pentru agricultori (original si copie);
  • alte acte prevazute de lege privind vechimea in munca sau vechimea in serviciu realizata;
  • actele de stare civila ale solicitantului: BI/CI, certificat de nastere si de casatorie (original si copie);
  • livretul militar (original si copie);
  • diploma de absolvire a invatamantului universitar (original si copie) si adeverinta din care sa rezulte durata normala, perioada studiilor si faptul ca acestea au fost urmate la zi;
  • dovada echivalarii de catre statul roman a cursurilor desfasurate in cadrul unor institutii de invatamant universitar din strainatate;
  • adeverinta privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de munca (original);
  • adeverinta privind incadrarea activitatii in fostele grupe I si/sau II de munca, in conditii deosebite si speciale , in original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);
  • procura speciala, pentru mandatar (original si copie);
  • acte pentru dovedirea calitatii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, si/sau al Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din Decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • alte acte intocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

În prezent, toate pensiile, inclusiv cea pentru limită de vârstă, sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru anul următor.