Acești români pot să ceară despăgubiri de la CFR. Și tu ai fost în aceeași situație

Ioana Bucur 05.01.2022, 10:50

Românii știu prea bine ce aventură plină de necunoscut poate deveni călătoria cu trenul. De la condițiile din vagoane până la nerespectarea programului, lista nemulțumirilor oamenilor este destul de lungă. Însă prea puțini știu că putem obține compensații pentru problemele de care ne lovim. Află ce categorii de călători pot să ceară despăgubiri de la CFR. Este vorba despre o situație prin care am trecut toți.

Pentru ce poți cere despăgubiri de la CFR

Greșelile se plătesc. Principiul se aplică și în cazul problemelor ce încurcă planurile celor care aleg să călătorească cu trenurile CFR.

Potrivit site-ului cfrcalatori.ro, oamenii pot să ceară despăgubiri de la CFR în cazul în care trenul pentru care au cumpărat bilet are o întârziere. Valoarea compensației variază. Astfel, aceasta va repreznta 25% din prețul de transport pentru întârzieri de cel puțin 60 de minute, dar dacă întârzierea depășește 120 de minute, călătorii au dreptul la o despăgubire de 50% din pretul de transport.

Trebuie menționat că există și anumite condiții ce trebuie îndeplinite pentru acordarea despăgubirilor de la CFR: prețul biletului trebuie să fie de cel puțin 16 euro pentru o întârziere de 60 de minute sau de cel puțin opt euro pentru o întârziere de 120 de minute. Criteriile menționate cu privire la tariful minim și valoarea despăgubirilor se referă la tariful pentru o singură călătorie cu trenul sau trenurile în cauza.

Despăgubiri de la CFR nu se vor acorda în cazurile în care călătorii sunt informați de întârziere înainte de achiziționarea biletelor. Compensații nu se acordă nici celor care își continuă drumul la bordul unui alt tren sau care sunt redirecționați și întârzierea totală nu depășește pragul de 60 de minute.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Acești români pot să ceară despăgubiri de la CFR

Cum se obțin compensațiile de la CFR

Dacă îndeplinești condițiile puse de instituție, trebuie să urmezi câțiva pași destul de simpli pentru a obține despăgubiri de la CFR. În cazul întârzierilor, se completează un formular special, disponibil aici.

Formularului trebuie să i se atașeze originalul legitimației de călătorie valabilă și obliterata, precum și rezervarea. Acestea trebuie să fie trimise sau transmise în cel mult două luni de la călătorie la unul dintre transportatorii care au participat la transport, numele cărora se regăsește pe bilet. Numele și adresele transportatorilor poate fi aflat și pe unul dintre site-urile www.cit-rail.org sau www.railpassenger.info.

După verificare, călătorii vor primi un voucher ce va putea fi folosit la achiziționarea de noi bilete de tren. Oamenii pot face și o cerere pentru a primi despăgubirile în bani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...