Accident tragic în Turda. 4 copii și-au pierdut viața. A fost activat planul roșu de acțiune
Șase persoane și-au pierdut viața într-un incendiu care a cuprins duminică dimineața o casă din localitatea Turda. 5 copii și 2 adulți au fost găsiți în stare de inconștiență, în casa cuprinsă de flăcări și doar unul dintre ei a mai putut fi salvat. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție și trei echipaje SMURD, însoțite de 5 ambulanțe au ajuns la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru 6 dintre victime.
Incendiu cu urmări tragice în Turda
Potrivit ISU Cluj, la incendiul din Turda au intervenit pompierii din Turda și Cluj-Napoca. S-a intervenit cu trei autospeciale și o autoutilitară pentru transport victime multiple. De asemenea, 3 echipaje SMURD și 5 ambulanțe au venit la locul incendiului pentru a resuscita victimele găsite inconștiente.
Pompierii ajunși la fața locului au găsit în casă 7 persoane (2 adulți și 5 copii), în stare de inconștiență. Un băiat de 14 ani prezenta semne vitale și a fost transportat la spital, însă în cazul celorlalte 6 victime salvatorii nu au mai putut face nimic.
La ora 6:05 dimineața a fost activat Planul roșu de intervenție, iar echipajele SMURD și cele de pe ambulanțe au încercat timp de mai bine de o oră să îi resusciteze pe cei 4 copii și 2 adulți, însă fără succes.
Nu se cunoaște cauza incendiului
Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervinit în această dimineață, cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD și cinci SAJ pentru a acorda asistență medicală de urgență pentru șapte persoane găsite inconștiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda.
Pompierii au evacuat de urgență, din două încăperi aflate în flăcări și inundate cu fum, doi adulți și cinci copii, cărora le-au acordat primul ajutor calificat. A fost declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 6.05. Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semnale vitale și a fost transportat de urgență la spital de către un echipaj SAJ.
Au fost aplicate manevre de resuscitare mai bine de o oră pentru patru copii și doi adulți, de către salvatori SMURD, SAJ și pompieri, însă fără a readuce semnalele vitale pentru nici unul dintre aceștia.”, transmite ISU Cluj.
Până la această oră, potrivit autorităților din zonă, nu se cunoaște cauza incendiului, însă poliția a dechis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia. Băiatul de 14 ani resuscitat și transportat la spital se află în stare stabilă.