Accident grav pe DN1B. 10 persoane implicate, dintre care cinci au fost transportate la spital

Iancu Andreea 25.09.2021, 16:55

Un accident grav a avut loc astăzi, 25 septembrie, pe DN1B. Din păcate, 10 persoane au fost implicate într-o ciocnire dintre un TIR și două autoturisme de tip dubă. În urma accidentului, nouă persoane și un copil au trecut prin clipe de groază, cinci dintre cei implicați au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluați și transportați de urgență la spital.

Accident grav pe DN1B. Cinci dintre cele zece persoane implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale

Drumul dintre Tomșani și Loloiasca a fost blocat astăzi din cauza unui accident rutier grav, care a avut loc pe DN1B. În ciocnire au fost implicate două dube și un TIR care transporta lemne, accidentul implicând zece persoane.  Astfel, 9 adulți și un copil au avut nevoie de verificări și asistență medicală în urma evenimentului rutier, opt dintre victimele tragediei având nevoie de evaluare din partea specialiștilor.

Ambulanța a ajuns imediat la fața locului, iar echipajele SMURD și SAJ au preluat cinci dintre persoanele implicate și le-au transportat de urgență la spital. De asemenea, în zona accidentului a ajuns inclusiv o autospecială de stingere. Polițiștii continuă să facă cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui accident. Între timp, potrivit observatorulph.ro, se cunoaște faptul că șoferii celor două dube au unul 51 de ani, altul 53 de ani, în timp ce bărbatul de la volanul TIR-ului are 35 de ani. După o perioadă în care banda de circulație spre Buzău a fost blocată, acum traficul a fost reluat însă se circulă alternativ pe tronsonul respectiv.

Accident grav pe DN1B
Trei vehicule implicate în accidentul de pe DN1B

Accident grav și în Suceava

Un alt accident grav a fost semnalat în Suceava, acolo unde un tânăr de numai 17 ani a sfârșit tragic. Acesta a murit după ce a ieșit cu prietenii la o plimbare cu mașina. Tânărul de 18 ani, care se afla la volan și care își luase permisul recent, a pierdut controlul mașinii și a intrat cu autoturismul într-un copac. Impactul extrem de puternic l-a aruncat pe tânărul de 17 ani prin parbriz iar acesta a decedat.

Echipele de salvare, ajunse la fața locului, au încercat să îl resusciteze pe băiat, însă nu i-au mai putut salva viața. Tragedia a avut loc în urmă cu o noapte, în apropierea comunei Marginea. Dincolo de tragedie, alți doi membrii aflați în mașină, șoferul și un alt tânăr de numai 15 ani, care a rămas încarcerat și pe care pompierii l-au scos din fiarele contorsionate ale vehiculului, se află în stare gravă la spital.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...