Accident feroviar în România. O mașină a ajuns pe calea ferată în Predeal, traficul este restricționat în zonă

Beatrice Dumitru 01.03.2023, 14:53
Accident feroviar în România. O mașină a ajuns pe calea ferată în Predeal, traficul este restricționat în zonă

Traficul feroviar a fost parțial blocat în zona Predeal, miercuri la prânz, după ce o mașină a căzut de pe un pod pe direct pe liniile de cale ferată. În autoturism se afla doar șoferul, în vârstă de 22 ani, care  a fost transportat la spital.

Mașină prăbușită pe calea ferată

Tânărul de 22 de ani, care circula cu mașina prin orașul Predeal, a pierdut controlul volanului, a derapat și a căzut de pe un pod, direct pe liniile de cale ferată, potrivit IPJ Brașov. La fața locului au ajuns un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și spumă

Tânărul era singur în mașină, spun polițiștii, și, pentru că era rănit, a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brașov. Polițiștii au precizat că traficul feroviar este restricționat pe firul I de circulație, între Predeal și Timișu de Sus, fiind deconectat de la rețeaua de alimentare electrică.

Accident feroviar în România. O mașină a ajuns pe calea ferată în Predeal, traficul este restricționat în zonă
O mașină a căzut de pe un pod pe calea ferata, în Predeal. Sursa foto: Facebook

La fața locului s-a deplasat deja personalul de specialitate al SRCF Brașov pentru a asigura suportul tehnic necesar echipelor de intervenție ISU. Menționăm faptul că, trenul R 3002, în fața căruia se află autoturismul prăbușit, va staționa până la eliberarea liniei CF, iar alte patru trenuri – IR 11534, IR 1623, IR 11633 și IR 11031 – sunt redirecționate să circule pe firul II. Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar și echipele de intervenție ISU acționează deja la locul accidentului, traficul feroviar pe firul I urmând a fi redeschis imediat ce condițiile de siguranță vor permite tranzitarea zonei respective„, a transmis Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA.

Cel mai grav accident feroviar petrecut în Grecia

Un grav accident feroviar s-a petrecut în Grecia în noaptea de marți spre miercuri. Un tren cu 350 de pasageri, care făcea legătura între Atena și Salonic, s-a ciocnit cu un mărfar, iar unul dintre vagoane a luat foc şi mai multe persoane au rămas blocate în interior, potrivit postului public de televiziune ERT.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În urma coleziunii 36 de persoane și-au pierdut viața, potrivit autorităților elene. De asemenea, 66 dintre cei 85 de răniți au fost spitalizați, dintre care șase se află la terapie intensivă. După acest incident de lângă orașul Larissa, considerat cel mai grav accident feroviar petrecut vreodată  Grecia, au fost decretate trei zile de doliu național.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...