A murit Peter Marschall, omul care a făcut istorie în televiziunea din România. Ce emisiuni celebre a produs

Peter-Marschall, sursa foto: Facebook/ Paprika Studios

Peter Marschall, fondatorul companiei Paprkia Studios a murit la vârsta de 47 de ani. Anunțul a fost făcut noaptea trecut de omul de televiziune Dan Negru, pe pagina sa de Facebook.

Cine a fost Peter Marschall și ce proiecte TV a lăsat în urmă

Supranumit unul din pionierii industriei de televiziune din piața locală, Peter Marschall a fost omul din spatele unor show-uri de televiziune celebre, precum „Te pui cu blondele”, „Schimb de mame”, „Cireașa de pe tort”, „Mondenii”, „Rătăciți in Panama”. Acesta s-a stins din viață după o boală incurabilă, notează paginademedia.ro.

„A murit Peter Marschall, unul dintre pionierii industriei tv de la noi.
Am construit împreună cu compania lui, “Paprika Entertainment” , showul ” Te pui cu Blondele”, cel mai longeviv game-quizz de prime-time din istoria televiziunii din România și printre cele mai profitabile-financiar show-uri tv difuzate vreodată in România.
“Schimb de mame”, “Cireașa de pe tort”, “Mondenii”, “Rătăciți in Panama” sunt câteva formate pe care le-a adus in România dar Peter a construit televiziune in multe alte țări europene, Ungaria, Germania, Cehia, Bulgaria.
Avea 47 de ani…
Și 5 copii…”, scrie Dan Negru în postarea sa.

Colegii de la Paprika Studios, compania fondată de Peter Marschall îi exprimă regretul profund pentru decesul omului de afaceri.

„După o lungă luptă împotriva bolii, prietenul și colegul nostru, Peter Marschall, un bărbat care nu numai că a visat, dar și-a făcut visele să devină realitate, fondatorul Paprika Studios a murit în această dimineață.
Pasiunea sa pentru viață și credința în recuperarea sa nu s-au diminuat nici măcar o clipă.
Angajamentul său vizionar ca om de afaceri și persoană a făcut ca această companie să prindă viață.
Cu toții dorim putere familiei sale în aceste vremuri dificile.

Fie ca el să se odihnească în pace. Pura Vida Peter!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Paprika Studios.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI