A erupt vulcanul Stromboli din Italia. Este alertă portocalie de mișcări seismice VIDEO

Beatrice Dumitru 10.10.2022, 09:13
A erupt vulcanul Stromboli din Italia. Este alertă portocalie de mișcări seismice VIDEO

Un vulcan de pe insula italiană Stromboli a erupt, dezlănțuind un flux de lavă care a ajuns până la mare. Autoritățile au emis o alertă portocalie de mișcări sesimice. Vulcanul Stromboli este unul dintre cei mai activi de pe planetă și a erupt aproape continuu în ultimii 90 de ani.

Vulcanul Stromboli a erupt

Duminică, vulcanul Stromboli aflat în largul coastei italiene de sud, lângă Sicilia, a erupt. Prăbușirea parțială a terasei craterului și fluxul de lavă au declanșat un semnal seismic de trei minute înregistrat de rețeaua de cutremure, scrie abc.net.

Videoclipul postat de Institutul Național Italian de Geofizică și Vulcanologie a arătat nori uriași de fum în timp ce lava s-a împrăștiat de pe marginea vulcanului. De asemenea, institutul a precizat că o primă explozie majoră a fost înregistrată pe 29 septembrie, înainte ca „o creștere semnificativă a activității vulcanice să culmineze cu o revărsare mare de lavă” din craterul nordic, care s-a ramificat în multiple fluxuri de lavă care se întindeau până la coastă.

Alertă în Italia de mișcări seismice

Departamentul de Protecție Civilă al Italiei a ridicat alerta de la nivelul galben la cel portocaliu și a declarat că „persistă o situație de dezechilibru intensificat al vulcanului” și i-a îndemnat pe locuitorii insulei să nu-și părăsească casele și să se îndepărteze de uși și ferestre.

În 2019, un turist a murit în urma unei erupții puternice a vulcanului Stromboli care a acoperit insula cu cenușă. În acestă cea mai recentă erupție nu au fost raportate victime sau pagube

Insula Stromboli este una dintre Insulele Eoliene, face parte din municipiul Lipari, și are puțin peste 400 de locuitori în afara sezonului. Pentru că a erupt aproape continuu de peste 2.000 de ani, vulcanul Stromboli a fost supranumit „Farul Mediteranei”.

Erupțiile din craterele de vârf constau, de obicei, în explozii moderate, care durează doar câteva secunde, aruncând cenușa și fragmente de lavă incandescentă la câteva sute de metri în aer.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...