Liviu Dragnea a oferit pentru prima dată un amplu interviu de când se află închis în Penitenciarul Rahova, acolo unde își ispășește pedeapsa de 3 ani și 6 luni dată de magistrați, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Fostul lider al PSD al cărui parcurs a marcat definitiv activitățile formațiunii a acordat un interviu fluviu postului de televiziune Realitatea Plus, realizat de fosta sa consilieră, Anca Alexandrescu. Interviul va fi difuzat de-a lungul mai multor zile, timp în care fostul șef al PSD urmează să facă mai multe dezvăluiri despre anumite personaje de pe scena politică din România.
Interesant este că acest interviul apare în aceeași perioadă în care PSD este zdruncinat de mai multe tensiuni interne declanșate de foștii susținători ai lui Dragnea, care nu-și mai doresc o conducere cum este cea din forma actuală, alcătuită din Marcel Ciolacu și Paul Stănescu.
Ocupația principală a lui Liviu Dragnea este redată de activitățile de atelierul auto din penitenciar, la care muncește zilnic.
„Uite, sunt pe la garaj la Rahova, mai o sudură, mai o reparație (…) Sunt bine, m-am tăiat la o mână, m-am reparat (…) Să nu uităm unde sunt. Oricine zâmbește aici zâmbește amar. Dar asta nu înseamnă că m-au îngenuncheat sau m-au infrant. Asta nu s-a intamplat și nu se va intampla”, a spus fostul lider al PSD, la Realitatea Plus.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În primul interviu acordat de Liviu Dragnea acesta vine cu acuze la adresa guvernării PNL și a lui Klaus Iohannis, despre care spune că și-a organizat o campanie prezidențială bazată mult pe antiteza PSD-PNL. Fostul lider al formațiunii recunoaște, însă, că PSD nu mai este perceput ca un partid de forță, din varii motive.
„E greu să meargă cu mesaj anti PSD pt că nu mai e perceput ca un partid de forță din mai multe motive, și din moment ce au reușit să mă demonizeze și să ajungă la un scor care să le dea posibilitatea să guverneze, de ce să nu mai încerce încă o dată, și anume să construiască anti-mine”, a spus Dragnea.
Administrația Națională a Penitenciarelor a deschis o anchetă pentru a se vedea dacă discuția înregistrată s-a desfășurat sub un temei legal, scrie Mediafax.
Liviu Dragnea se prezintă vineri, în fața magistraților de la DNA pentru a fi audiat în dosarul Tel Drum, la doi ani și jumătate de la punerea sub acuzare.
„Sunt citat la DNA, în dosarul cu Tel Drum. Brusc, după 3 ani, e pus din nou pe tapet, cu puțin înainte de campanie. Ce vorbeam de la început. Încep iar discuțiile și dezbaterile despre acest dosar. Dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, nu prea știu. Era vorba de două drumuri făcute cu bani europeni.
Am înțeles că a rămas doar un drum în dosar. Drumurile există. În mandatul meu s-au făcut două drumuri importante pentru acel județ. Acolo se știa”, a spus Liviu Dragnea în interviul său.
În ceea ce privește dosarul DGASPC, pentru care a fost condamnat, Liviu Dragnea a fost chemat, în ultimele luni, de mai multe ori în fața instanței, după ce acesta a depus mai multe cereri de anulare a pedepsei.
Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin