Anunțul lui Klaus Iohannis despre aderarea României în Schengen. Președintele a dat vestea

Stan Filon 29.08.2023, 13:26
Anunțul lui Klaus Iohannis despre aderarea României în Schengen. Președintele a dat vestea

Klaus Iohannis a venit cu un anunț referitor la aderarea României în Schengen. Mesajul președintelui României a venit după ce ministrul Internelor din Austria a susținut că guvernul său nu susține extinderea Spațiului Schengen.

Anunțul lui Klaus Iohannis despre aderarea României în Schengen

Cu toate acestea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare.

„Aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare. Locul României este în spaţiul Schengen, iar acest obiectiv trebuie să fie atins, atât în baza performanţelor noastre recunoscute, cât şi ca o confirmare a faptului că Uniunea este capabilă să răspundă necesităţii de coeziune, rezilienţă şi securitate sporită. Mai ales în actualul context, este nevoie de cooperare loială pe baze constructive şi de consolidarea unei Uniuni fără fragmentări în interiorul său. Trebuie să transmiteţi cu şi mai multă fermitate mesajul că, în mod evident, România este parte a soluţiei şi contribuie direct şi tangibil la securitatea Uniunii. Faţă de toate acestea, avem aşteptarea legitimă de la toţi partenerii noştri europeni să demonstreze solidaritate”, a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu şefii de misiuni diplomatice, şefii oficiilor consulare şi directorii institutelor culturale româneşti, potrivit Agerpres. Citește și România își ia adio de la spațiul Schengen? Cancelarul austriac se opune în continuare aderării

Anuntul lui Klaus Iohannis despre aderarea Romaniei in Schengen
Anuntul lui Klaus Iohannis despre aderarea Romaniei in Schengen

OCDE, obiectiv major de politică externă

De asemenea, președintele a mai spus că aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) rămâne un obiectiv major de politică externă, context în care a încurajat instituţiile interne să rămână implicate şi active pe acest dosar strategic.

„Aderarea României la OCDE rămâne un obiectiv major de politică externă. Veţi continua să vă implicaţi cu toată seriozitatea în avansarea acestui proces. Acesta presupune şi o transformare internă a politicilor, a practicilor şi a legislaţiei, dar care ne va aduce beneficii clare şi încurajez toate instituţiile interne să rămână implicate şi active pe acest dosar strategic”, a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu şefii de misiuni diplomatice, şefii oficiilor consulare şi directorii institutelor culturale româneşti.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Pe agenda preşedintelui Klaus Iohannis se află, marţi, începând cu ora 1.00, la Palatul Cotroceni, primirea şefilor de misiuni diplomatice, a şefilor oficiilor consulare şi a directorilor Institutelor culturale româneşti cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...