De cele mai multe ori, când te apuci de cocktailuri, baza este simplă, îți cumperi o sticlă de whisky, gin, rom, tequila și, eventual, vodka, iar restul ingredientelor sunt deja semnificativ mai accesibile. În realitate merită să înveți cum faci un cocktail și fără ingredientele de mai sus. Reno este unul dintre cele mai bune exemple.
Reno este un cocktail creat în 2018 de către Giorgio Ferrarese la restaurantul The Holy Bird din Londra. Inspirația pentru o astfel de creație își are rădăcinile într-o luptă din al doilea război mondial care a avut loc pe 21 aprilie 1945 în Bologna, când forțele aliate au luptat pentru a recupera teritoriul din ghearele fasciste. Forțe poloneze, engleze, americane și franceze au luptat alături de partizani italieni pentru captura orașul de pe râul Reno.
După cum explica Giorgio, Amaro Montenegro simbolizează orașul, vermutul Americano celebrează mișcările de trupe ale partizanilor născute în Asti, Italicul reprezintă curajul. ”Suze, acest lichior sofisticat de gențiană, e menit să ne amintească ajutorul primit de aliați. Fără această atingere puternic amară, cocktailul meu nu ar mai fi la fel, iar lupta nu ar fi fost câștigată!”, explică autorul rețetei.
Un lucru este însă sigur, astfel de creații de invită să privești dincolo de sticlele uzuale folosite în mixologie și te încurajează să te gândești la un amaro sau un bitter ca un ingredient central într-un cocktail.
În cazul în care ai început să te împaci destul de bine cu complexitatea notelor amare în cocktailuri, un astfel de mix te încurajează să experimentezi noi sticle din același spectru, inclusiv un vermut în stil Americano.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Reno
35ml Amaro Montenegro
20ml Suze
25ml Americano Bianco, recomand Rinomato
5ml (o linguriță) de Italicus Rosolio di Bergamotto
Metodă: se amestecă cu gheață într-un pahar de mixat timp de 20 – 25 de secunde. Se strecoară cocktailul peste un cub mare de gheață. Pentru decor, poți folosi o coajă de lămâie
Toate ingredientele folosite le poți achiziționa de pe www.alfadrink.ro.