În peisajul sportului românesc va apărea un nou stadion, iar noua arena se anunță a fi cea mai modernă din țară. Iar costurile nu vor fi exagerate. A trebuit să treacă mai bine de trei ani pentru ca proiectul să fie asumat de CNI.
Bijuteria ce va costa aproximativ 20 de milioane de euro, va fi construită într-un oraș de unde s-au lansat mari fotbaliști ai României. Astfel, Piteștiul lui Nicolae Dobrin și al lui Adrian Mutu va beneficia de un stadion nou, iar construcția ar urma să înceapă după finalizarea celor trei stadioane din Capitală ce vor fi folosite la EURO 2020, și anume Steaua, Arcul de Triumf și Giulești.
„Va fi cel mai modern stadion din țară, din ce ne-au spus reprezentanții Companiei Naționale de Investiții”, anunță cu mândrie Cornel Ionică, primarul Piteștiului.
Capacitatea noii arene din Pitești, ce se va ridica pe amplasamentul actualui stadion „Nicolae Dobrin”, va fi de aproximativ 14.000 de locuri și toate tribunele vor fi acoperite. În plus, va rămâne și pista de atletism, aici organizându-se de-a lungul vremii competiții naționale și internaționale.
„Am fost zilele trecute la stadion cu primarul municipiului Pitești și am vorbit cu jucătorii. Aceștia au fost anunțați că s-a aprobat de către CNI construirea unui nou stadion, care ar trebui să fie gata în următorii doi ani. Construcția se va face pe actualul amplasament. Pista de atletism va rămâne, pentru că este una dintre puținele de calitate superioară din țară. Am încredere că putem promova în Liga 1”, a declarat Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al FC Argeș, potrivit Sport Total FM.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Cornel Ionică, primarul orașului Pitești, a vorbit despre noul stadion ce urmează să fie construit și spune că acesta va costa aproximativ 18-20 de milioane de euro.
„Săptămâna trecută, Compania Națională de Investiții, împreună cu noi, a finalizat și acceptat ultimele detalii privind noul stadion Nicolae Dobrin. După aproape 3 ani și jumătate de eforturi, CNI și-a însușit realizarea acestui proiect. Noul stadion la care visam cu toții până acum, va deveni realitate. Din ce ne-au spus reprezentanții CNI, va fi cel mai modern stadion din țară. Estimez ca lucrările vor începe într-un an și câteva luni. Suntem primii după stadionul de la Sibiu care în mare parte este realizat deja. Costurile estimative sunt de 18-20 milioane euro. Capacitatea noului stadion va fi în jur de 14.000 de locuri. Tribunele vor fi acoperite în totalitate. Vor fi spații comerciale, birouri, magazine, sală de antrenament. Pista de atletism și nocturna vor rămâne”, a spus primarul municipiului Pitești.