Avocado este unul dintre cele mai iubite fructe. Este versatil și poate fi folosit într-o mulțime de moduri, la mai multe preparate. Unii dintre noi au tendința să îl congeleze, pentru a se păstra mai mult timp, dar trebuie să afle că tot ce fac așa este să îl strice. Să bagi avocado la congelator este una dintre cele mai mari greșeli!
Avocado este un fruct delicios, dar mai ales sănătos. Avem tendința de a cumpăra mai multe bucăți, pentru a ne asigura că nu rămânem fără. De asemenea, ne putem gândi să îl congelăm, pentru a ne asigura că nu se strică, dar află că este un pas extrem de greșit.
Avocado este un fruct cu o textură moale și cremoasă, datorită conținutului său ridicat de grăsimi sănătoase. Congelarea acestuia poate afecta negativ această textură și consistența groasă a fructului, motiv pentru care ar fi indicat să nu îl înghețăm.
Totuși, dacă avem prea multe fructe de acest fel și deja sunt foarte coapte, putem opta și pentru congelare, dar trebuie să fim foarte atenți la tot procesul. Taie avocado pe jumătate, scoate sâmburele și apoi împarte-l în mai multe bucăți. Pune-l apoi într-o pungă bine sigilată și bagă-l la rece.
Avocado congelat poate fi folosit în smoothie-uri sau guacamole, dar riscă să piardă din gustul inițial. Și sub formă de piure poate fi congelat, dar când se va dezgheța, va fi ceva mai moale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru a ne asigura că avocado rezistă cât mai mult, este important să alegem fructele care sunt coapte, dar încă ferme la atingere. Evitați fructele prea moi, cu un miros puternic sau cele care prezintă semne evidente de deteriorare.
Dacă doriți să consumați avocado în câteva zile, este suficient să îl lăsați la temperatura camerei, departe de lumina directă a soarelui. Verificați periodic starea acestuia și consumați-l în momentul în care este copt.
Avocado poate fi păstrat în frigider timp de aproximativ 3-5 zile. Asigurați-vă că fructul nu este expus direct la temperaturi foarte reci sau la umiditate excesivă, deoarece acest lucru poate accelera deteriorarea. De asemenea, evitați să păstrați avocado aproape de alte fructe, încercați să îl păstrați separat.