Marian Vanghelie, cunoscut om politic social-democrat și fost primar al sectorului cinci al Bucureștiului în perioada 2000 – 2015, a luat o decizie importantă pentru viitorul său profesional. A decis să pună capăt pentru totdeauna carierei politice, alegând „să divorțeze” de imaginea sa de edil cu mare priză la public, în ciuda unor eșecuri care l-au și forțat în urmă cu opt ani să coboare din scaunul de primar de sector.
„Nu mă mai interesează acest aspect! Din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu mai ai cu cine să faci politică. După mine, nu mai există acele persoane din urmă cu ceva timp care se implicaseră în viața politică a țării. Nici cu cine să mai vorbești nu mai ai. Toată lumea s-a retras sau pur și simplu a plecat din țară. Au mai rămas doar fricoșii și căcăcioșii!”, sună sentința sa pentru IMPACT.RO.
Admite că nu și-ar fi imaginat niciodată că lucrurile se vor schimba într-atât de mult încât să nu se mai înțeleagă aproape nimic din realitate de zi cu zi. „Am avut cândva o formulă politică care a condus țara într-o anumită direcție. Astăzi, eu nu mă regăsesc în actuala formulă. Mi se pare că am dat totul pe mâna multinaționalelor, fără să cerem nimic în schimb!”, adaugă el.

În opinia fostului primar Marian Vanghelie, situația prezentă a țării ar fi mai proastă ca cea de la finele celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când economia țării era grav afectată, în timp comuniștii se pregăteau să schimbe total nu doar formula de conducere a țării, dar și istoria ei recentă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Mi se pare că situația de astăzi e mai rea ca cea din 1945. De fapt, e mult mai rea. Am stat, m-am gândit și am ajuns la concluzia că dacă aș continua să mai încerc să fac politică în actualele condiții, ar fi ca și cum aș escalada un zid al cărui capăt nu se vede!”, încearcă el o explicație personală a deciziei luate.
Recunoaște că lumea încă îl oprește pe stradă și-l chestionează asupra unei posibile reîntoarceri în lumea politică: „Da, lumea mă oprește pe stradă și mă întreabă dacă mă întorc. De multe ori dau din umeri și încerc să le explic ce decizie am luat. Unii mă înțeleg, alții nu! Dar nu am ce face! Tuturor le explic că nu mai ai cu cine să faci treabă în țara asta!”.
La 55 de ani, împliniți la finele lunii februarie, Marian Vanghelie mai spune că a ales un alt drum în viață, cel al afacerilor personale.
„Ofer consultanță! Oricât ar râde de mine unul sau altul, am inteligență pentru acest lucru. Și din asta îmi câștig pâinea! Eu am crezut că mai pot face politică la noi, fiindcă nu am nici dosare, nici nu mi s-a îngrădit acest drept, dar între timp am decis altceva”, afirmă cel care în 2015 a fost suspendat din funcția de primar de către prefectul Capitalei, după ce ar fi fost trimis în judecată în urma unor acuzații de presupusă luare de mită. El a fost condamnat în 2021 la 11 ani și opt de închisoare pentru faptele comise, dar a făcut recurs și procesul e încă în plină desfășurare, la Curtea de Apel București.