Diabetul la copii este o boală frecvent întâlnită în ultimii ani. Afecțiunea cronică înseamnă că organismul acestora nu are capacitatea de a converti alimentele, în special zaharurile în energie pentru organism. Din păcate, tocmai neglijența părinților, face ca această boală să fie tot mai frecventă la vârste fragede. De la obezitate la diabet este un singur pas. În România, 1 din 4 copii are probleme de greutate și 1 din 10 suferă de obezitate, iar numărul lor e în creștere, conform celor mai recente date. Impact.ro a stat de vorbă cu Oana Rusie, medic specialist în nutriție și diabet despre cauzele fenomenului și cum am putea preveni apariția bolii.
Din păcate societatea nu se îndreaptă înspre o însănătoșire, potrivit unor studii internaționale, rata obezității infantile la nivel mondial a crescut de zece ori în ultimele patru decenii. 1 din 4 copii din grupele studiate, în cadrul unei cercetări recente, are probleme de greutate. Federația Mondială a Obezității estimează că, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, până în anul 2030, aproape 500.000 de copii cu vârste între 5 și 19 ani vor suferi de obezitate în România.
„Nu am greșit doar noi în România, a greșit toată lumea, cumva, s-a schimbat stilul de viață al omului, față de cum a fost el obișnuit în toată perioada aceasta de evoluție. Înainte omul nu avea permanent mâncare la dispoziție, trebuia să facă activitate fizică, mânca sub forma unui post intermitent cumva, cum îl numim noi acum, aportul caloric era mai mic, activitatea fizică era mai mare, și nu exista acest mediu oberzogen, cum îl numim noi.
În prezent aportul hranei este extrem de ușor de făcut, există alimente preambalate, fast food-uri, snacksuri care sunt și mai ieftine decât o mâncare mai sănătoasă, oamenii din ziua de azi sunt din ce în ce mai grăbiți, nu mai au timp să gătească.”, spune medicul.
Cum facem însă să nu ajungem în situația în care un adolescent este dependent de insulină? Diabetul zaharat era, pe vremuri, întâlnit mai des la adulți, dar, în ultima perioadă, apare din ce în ce mai frecvent la copii, ca urmare a epidemiei de obezitate ce se manifestă la nivel global. Există mai multe forme prin care se poate gestiona sau preveni diabetul zaharat la copii. În primul rând, este important să îl încurajezi pe copil să consume alimente sănătoase, să facă mișcare zilnic și, astfel, să se mențină la o greutate corporală optimă și trebuie revenit la valorile tradiționale într-un sens, adică gătitul acasă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nici nu mai știu mulți dintre ei să gătească, și atunci este mult mai facil să apelăm la aceste variante de alimente, care au o mulțime de adaosuri care nu sunt benefice, sare, glucide și alți conservanți, lucru care crește riscul de apariție a obezității. Faptul că diabetul zaharat de tip II, la el ne referim, se considera că apare la adult sau la vârstnic și acum apare la vârsta copilăriei, se datorează acestui fapt, a creșterii incidenței obezității în întreaga lume.
Alimentația este din ce în ce mai nefavorabilă, exercițiile fizice sunt din ce în ce mai scăzute și atunci se ajunge, din păcate în această situație.
Produsele acestea sunt cu totul nocive, au foarte mult zahăr, au foarte mulți aditivi, sodiu, au tot ce nu ar trebui să aibă. Dacă am mânca o carne sănătoasă facută la cuptor sau la grătar, cu o salată lângă, ar fi mult mai sănătos.”, mai spune invitata noastră.