A depășit Viorel Lis toate problemele de sănătate cu care se confrunta? Ultima dată când a apărut la televizor, fostul primar al Capitalei părea extrem de slăbit și se deplasa în scaun cu rotile, dar sunt șanse ca el să-și fi revenit după perioada complicată. Asta pentru că soția sa, Oana, își face liniștită planuri de vacanță. Unde a fost surprinsă, recent, de paparazzi Impact.ro!
Oana Lis nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toată lumea știe că a avut o viață extrem de grea până l-a cunoscut pe Viorel Lis. Blondina a recunoscut de nenumărate ori că fostul edil al Capitalei a reprezentat un adevărat sprijin pentru ea și acum ține cu tot dinadinsul să-i întoarcă bunătatea.
Oana Lis a spus de foarte multe ori că nu își va părăsi niciodată soțul, care acum are 79 de ani. Ea a rămas alături de el, cu toate că nu îi este deloc ușor să-l îngrijească singură. Însă, greul pare să fi trecut pentru Oana, cel puțin asta arată imaginile surprinse de paparazzi Impact.ro.
Recent, vedeta a fost surprinsă intrând într-o agenție de turism și într-un notariat de pe bulevardul Carol din Capitală, semn că s-ar putea pregăti de o vacanță binemeritată.
După circa o oră, Oana Lis s-a urcat în mașina sa și s-a îndreptat către un restaurant cu specific arăbesc. Însă, soția fostului edil nu a stat prea mult timp acolo.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ea și-a cumpărat mâncare la pachet, apoi a oprit la un Profi din zonă, de unde a achiziționat câteva legume, după care s-a îndreptat către casă.

Când nu este lângă Viorel Lis, Oana este aproape de clientele sale. Vedeta are un cabinet de psihologie și își face meseria cu cel mai mare drag.
„Azi, de dimineață, la ora 9 la cabinet. L-am lăsat pe Vio dormind și am plecat la o programare. – pentru că îmi place ce fac. – pentru că nu-mi pot abandona clientele. – pentru că îmi dă motivație personală că fac ceva lucrativ și un bine în același timp . – pentru că am rezultate împreună cu clientele mele (voi posta la un moment dat din feedback-urile primite, le am, dar mi-a fost jenă mie să-mi fac marketing agresiv cu asta, cum fac alții) – pentru că e minunat să lucrezi în domeniul psihologiei, pentru că pentru acest domeniu m-am pregătit și am învățat și o voi face în continuare”, a scris, la un moment dat, Oana Lis pe contul său de Facebook.