Starul lui Al Nassr, Cristiano Ronaldo, a fost aspru criticat în Arabia Saudită în urma unui gest obscen făcut la finalul unui meci cu Al Hilal, pierdut cu scorul 0-2. În timp ce suporterii îi strigau numele lui Lionel Messi, portughezul și-a dus mâna în zona genitală. Gestul făcut chiar în timpul Ramadanului a șocat comunitatea arabă.
Fotbalistul în vârstă de 38 de ani se află într-un mare impas după ce a fost acuzat de încălcarea legilor și de insultarea culturii și tradițiilor arabe. Acesta se confruntă cu o posibilă expulzare din Arabia Saudită, după ce a fost acuzat de avocatul Nouf Bint Ahmed. Fanii au cerut și ei expulzarea portughezului, starea de tensiune părând să existe în continuare.
Reacția neadecvată a fotbalistului portughez este considerată o insultă gravă adusă culturii și tradițiilor arabe. Gestul este privit cu indignare și condamnat cu fermitate.
„Este considerată o infracțiune de faptă dezonorantă făcută în public și este una dintre infracțiunile care implică arestarea și deportarea dacă este săvârșită de un străin”, a spus avocatul, reprezentând vocea a mii de arabi care au scris pe rețelele sociale că se simt jigniți de gestul făcut de vedetă lui Al Nassr.

Comisia de Disciplină a Federației Saudite a fost indulgentă cu celebrul fotbalist. După ce a luat la cunoștință ceea ce a făcut sportivul cu numărul 7, a decis să nu sancționeze în niciun fel comportamentul indecent pe care starul echipei Al Nassr l-a afișat la finalul meciului. Totuși, situația putea fi diferită pentru Ronaldo dacă incidentul cu pricina ar fi fost difuzat pe transmisiunea oficială și nu numai pe rețelele sociale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Oficialii clubului Al Nassr au explicat că fotbalistul nu a avut intenția să jignească suporterii, ci avea o problemă în zona respectivă în urmă duelului său cu Gustavo Cuellar. Jucătorul echipei Al Hilal a început jocul cu o lovitură într-o zonă foarte sensibilă pentru fotbalist. Jurnalistul Muhammed Al-Enezi a declarat că fanii sunt liberi să creadă ce doresc în ceea ce privește explicațiile în urma unei discuții purtate cu reprezentanții clubului Al Nassr după meci.
Starul portughez a revenit pe rețelele sociale cu un mesaj în care anunță că se va concentra pe antrenamentele pentru finală. În postare, sportivul a ținut să-și felicite fanii arabi care sărbătoresc finalul Ramadanului, adăugând la postarea sa hashtag-ul #EidMubarak.