Doliu la Survivor! Un fost concurent extrem de apreciat și îndrăgit de public a încetat din viață la vârsta de 62 de ani, după o luptă cu o boală necruțătoare. Tristul anunț a fost confirmat, în urmă cu puțin timp, atât de fiul, cât şi de fratele său. Află din rândurile de mai jos cine este participantul care a trecut la cele veșnice!
Keith Nale, de două ori concurent la Survivor, a murit la vârsta de 62 de ani, după o luptă îndelungată cu cancerul. Potrivit Entertainment Tonight, acesta și-a dat ultima suflare marți, 18 aprilie, în Shreveport, Louisiana.
Fiul său, Wes Nale, care la rândul său a participat la Survivor: San Juan del Sur, a confirmat vestea cea tristă: „A murit. Avea cancer de câteva luni, dar noi am aflat abia în ianuarie”.
De asemenea, Kevin, fratele lui Keith Nale, a declarat pentru Entertainment Tonight: „O viață terminată prea devreme. S-a întâmplat prea rapid. Cancerul l-a învins. A murit în casa lui din Louisiana”.
Keith Nale a lucrat ca pompier și a participat la Survivor: San Juan del Sur. Nu singur, ci împreună cu fiul său. Acesta a rezistat 38 de zile. Ulterior, concurentul preferat de fani și-a testat limitele și în Survivor: Cambodia, după un vot al publicului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Bun pe trasee, generos și solidar cu cei din jur, Keith Nale a fost foarte apreciat de publicul din Statele Unite, dar și de către foștii săi colegi din celebrul reality show. De altfel, aceștia au și ţinut să-şi exprime regretele pentru moartea lui Keith Nale.
„Sunt recunoscătoare că l-am cunoscut pe Keith și că am amintiri cu el”, a spus Kelley Wentworth, fostă concurentă la Survivor.
„Condoleanțele mele pentru Big D, Wes, Austin și întreaga familie Nale. Ne va fi dor de tine Keith, dar amintirea ta va dăinui mult timp de acum încolo. Odihnește-te în pace, fratele meu pompier și supraviețuitor”, a scris și Jeremy Collins pe Twitter.