Cornelia Catanga, Gabi Luncă și Nelu Ploieșteanu, marii noștri artiști de muzică lăutărească, s-au stins din viață în 2021, în timpul devastatoarei pandemii de Covid-19. La doi ani de la trecerea lor în neființă, soțul Corneliei Catanga transmite un mesaj dur: ”Au murit băgați în saci. Statul să plătească acum un concert, în memoria lor, la Sala Palatului”, ne-a declarat Aurel Pădureanu, exclusiv pentru Impact.ro.
Aurel Pădureanu a pierdut, în urmă cu doi ani, în timpul pandemiei de Covid-19, doi oameni foarte dragi, pe soția lui, Cornelia Catanga, dar și pe bunul său prieten, Nelu Ploieșteanu, al cărui parastas a avut loc zilele trecute: ”Nelu Ploieșteanu a fost, în primul rând, un om cu un bun-simț rar întâlnit, a fost prietenul meu de suflet, aproape 45 de ani, un caracter fenomenal, nici n-am cuvinte să-l descriu.
Îl laud ca pe o mare personalitate a muzicii românești. Au murit, acum doi ani, toți trei, la mică distanță, și Cornelia Catanga, și Gabi Luncă și Nelu Ploieșteanu. Au dat cu soția mea primul anunț, ca să fie treaba mai credibilă. Eu nu cred că a fost Covid-19, ci o răceală mai puternică, Nelu a și fumat, la el de la asta i s-a tras, plus că nu i s-a făcut tratamentul cum trebuia.
Eu aș spune acum un lucru. Pentru acești corifei ai muzicii lăutărești, ar trebui ca Statul să le facă un spectacol mare, in memoriam, la Sala Palatului, iar o televiziune să filmeze. Statul să plătească pentru acest eveniment, pentru că acești artiști, de primă mână, dar și alți români, au murit cum au murit, băgați în saci și pe nimeni nu a mai interesat. Să se mobilizeze cineva de la Ministerul Culturii, pentru acești artiști”, ne-a declarat Aurel Pădureanu, exclusiv pentru Impact.ro.

Elena, văduva lui Nelu Ploieșteanu, susține că nu duce grija zilei de mâine, chiar dacă are o pensie foarte mică. Iată ce confesiune i-a făcut ea, ieri, lui Aurel Pădureanu: ”Am vorbit la telefon, cu Elena, cam o oră, ieri, pe 2 aprilie, când s-au împlinit doi ani de la decesul lui Nelu. Ea primește o pensie de ajutor, rămasă de la băiatul ei, Mihăiță, pentru că i-a fost, timp de 30 de ani, însoțitor și îngrijitor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mi-a zis însă că se descurcă și că nu-și pune problema zilei de mâine, nu are grija banilor. Mi-a zis că plânge în permanență, dar că fetele ei îi mai alină suferința, îi sunt alături. Fiul lor, Mihăiță, a murit în 2018, apoi s-a dus și Nelu, după trei ani. Sunt îngropați împreună, amândoi au murit în luna aprilie”, ne-a mai declarat Aurel Pădureanu, exclusiv pentru Impact.ro.
Cornelia Catanga s-a stins din viață pe 26 martie 2021, la Spitalul Universitar din Capitală, la vârsta de 63 de ani: „Asta e viața, grea, pe zi ce trece dorul este tot mai mare.
I-am refăcut și mormântul, anul trecut, la Cimitirul Ghencea, am pus o cruce nouă, din marmură albă. Am făcut un cavou pe două niveluri, de două locuri, pentru mine și Cornelia, doar pentru noi doi, ca să fim cândva din nou împreună.
Când s-a refăcut lucrarea, au scos-o pe Cornelia din mormânt, cam patru ore, am stat lângă coșciugul ei, dar nu l-am deschis, pentru că nu aveam voie, este interzis.
Dar, mă bucur că am stat cu ea și așa, pentru că la înmormântare nu apucasem, nu ne-au lăsat, din cauza restricțiilor din pandemia Covid-19.
Acum, Cornelia mea stă, în acel cavou din marmură, ca într-o casă, am pus și poze cu ea, dar și cu noi doi, este ceva superb, toată lumea se oprește să se uite și să aprindă o lumânare.
Îi voi detesta toată viața pe cei care ne-au obligat să ne înmormântăm oamenii dragi, în saci, cu hainele lângă ei. Cornelia trebuia să aibă parte de o înmormântare frumoasă, fastuoasă, cu mii de oameni, cu munți de flori. La urma-urmei, a fost Regina Muzicii Lăutărești”, ne mai spunea Aurel Pădureanu, într-un alt interviu pentru Impact.ro.
”Lăutarul sufletelor” Nelu Ploieșteanu a murit pe 2 aprilie 2021, la Spitalul Floreasca, la vârsta de 70 de ani. „Din păcate, maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!” scria pe pagina de socializare Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.
Elena Ploieșteanu povestea, cu durere, la Prima TV: „L-am dus la spital. I-au făcut investigaţiile, i-au dat pastile, am venit acasă, a fost ceva mai bine şi vineri i-am spus să meargă la medic, sâmbătă s-a internat.
Doctorii au fost de acord că el să meargă acasă, el a dat semnătură să plece acasă. Când ne-am întors sâmbătă i s-a făcut tomograf. Când vezi pacienţi cu plămânii inflamaţi nu îi laşi la oxigen puţin. Când ginerele meu s-a dus să ia sicriul, toţi cei de acolo nu erau echipaţi, nu aveau mănuşi, nu aveau măşti. Virusul ăsta unde este? Să îmi spună parlamentarii, medicii! O să spun multe”.
Cântăreață de muzică populară și lăutărească Gabi Luncă s-a stins din viață pe 2 aprilie 2021, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov.
Tristul anunț a fost făcut de Rebeca Onoriu, fiica ei, pe Facebook: „După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreună Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem…”.
Rebecca Onoriu a anunțat, recent, pentru Impact.ro, că va inaugura un muzeu, în memoria mamei, la 80 de km de București, în comuna natală a artistei, Vărbilău, județul Prahova. Muzeul va fi amplasat în foaierul Casei de Cultură.