11:32
Uraganele sunt unele dintre cele mai temute fenomene naturale, ce devastează zonele tropicale prin care trec. Cu toate acestea, paradoxul face ca ele să se formeze în locuri calme, dar care întrunesc condițiile ivirii lor. În plus, uraganele nu se apropie aproape niciodată de Ecuator și există o explicație pentru acest lucru.
Numit după zeul mayaș al vântului, Huracan, uraganul este un fenomen natural uimitor, dar distructiv, care are loc de aproximativ 40 până la 50 de ori în întreaga lume în fiecare an. Sezonul uraganelor are loc în Atlantic, Caraibe, Golful Mexic și Pacificul Central între 1 iunie și 30 noiembrie, în timp ce în Pacificul de Est sezonul este între 15 mai la 30 noiembrie.
Cu toate acestea, un fapt destul de curios este că ele rareori se apropie de Ecuator – cercul imaginar situat la jumătatea dintre poli și care împarte planeta în două emisfere – și nu îl traversează aproape niciodată.
Uraganele, cicloanele și taifunurile nu reprezintă toate același fenomen, iar numele lor diferă în funcție de locul de pe planetă în care au loc: uragane în Atlanticul de Nord și Pacificul de nord-est, taifunurile în Pacificul de Vest și cicloane în Oceanul Indian.
Uraganele arată, în mare măsură, ca o turbină gigant care se învârte alimentată de aer cald și umed. Ele tind să se formeze în mările tropicale, unde apele au peste 26 de grade Celsius, conform iflscience.com. Nașterea unui uragan începe ca o zonă de joasă presiune și se construiește într-un val tropical de presiune scăzută.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
În plus, față de o perturbare a apei oceanului tropical, furtunile care devin uragane necesită ape calde ale oceanelor (peste 27 grade Celsius, până la 50 de metri sub nivelul mării) și vânturi ușoare de nivel superior. Aerul de deasupra suprafeței mării este încălzit de apele calde, făcându-l să se ridice și să se răcească, formând nori și furtuni.
Cu ajutorul vântului, aceste condiții pot face o furtună să se rotească. În cele din urmă, norii în creștere, de deasupra, eliberează ploaia și aruncă căldură la suprafață, alimentând și mai mult furtuna de dedesubt. Odată ce vânturile medii ajung la 63 km/h, atunci sistemul ciclonic devine o furtună tropicală și primește un nume. Atunci când vântul depășește 119 km/h, o furtună tropicală se transformă în uragan.
Direcția vântului și rotația uraganului sunt dictate de forța Coriolis, forța de inerție a unui obiect care este cauzată de rotația Pământului. Aceasta scade pe măsură ce ne îndepărtăm de Ecuator.
În emisfera nordică, rotirea Pământului face ca aerul să fie tras în sens invers acelor de ceasornic, ceea ce are ca rezultat uragane care se rotesc în sens invers acelor de ceasornic. În emisfera sudică se întâmplă invers și se învârt în sensul acelor de ceasornic.
Deși se dezvoltă în apele tropicale, uraganele se formează rareori la mai puțin de 300 de kilometri de Ecuator. Asta deoarece nu există nici un efect Coriolis aici, ceea ce înseamnă că furtunile nu au tendința de a se „învârti” într-un uragan.
De asemenea, nu vedem uragane traversând Ecuatorul deoarece ar însemna efectiv că ar trebui să se oprească din rotire și să-și inverseze brusc direcția.
