Pericolul care pândește în apele Mării Negre. Ce descoperire recentă au făcut biologii, semnal de alarmă în zona litoralului

Andrei Simion 07.03.2023, 08:03
Pericolul care pândește în apele Mării Negre. Ce descoperire recentă au făcut biologii, semnal de alarmă în zona litoralului

Un pericol pândește în apele Mării Negre. Biologii au făcut recent o descoperire și au dat un semnal de alarmă în zona litoralului, după ce Agenția Europeană de Mediu a monitorizat zone din România, Bulgaria, Turcia, Ucraina și Rusia.

Ce pericol pândește în Marea Neagră

Conform studiilor ce au fost făcute de biologii marini, situația din Marea Neagră este alarmantă. În apele acesteia sunt de două ori mai multe deșeuri ca în Mediterană.

Recent, în corpul unui pește prins pe litoralul românesc, a fost găsit un pahar de plastic întreg. La rândul lor, păsările suferă de o boală digestivă gravă, provocată de resturile pe care le înghit.

„Peștii care mănâncă de pe fundul mării calcanul, sturionii și multe alte specii, guvizii, sunt plini de plastic. Acest plastic mărunțit ajunge în corpul peștilor și a nevertebratelor marine, pe care le consumăm din ce în ce mai mult”, a spus un biolog al Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură, Adrian Bâlbă, Adrian Bâlbă.

De asemenea, păsările care trăiesc pe coasta românească a Mării Negre, cormorani și pescăruși, suferă de „plasticoză”. Plasticul pe care îl înghit le provoacă răni în tractul digestiv, astfel că șansele lor de a se dezvolta sănătos și de a supraviețui scad drastic. Conform unui cercetător, jumătate dintre ele înghit plastic, iar un procent de 70% din acesta reprezintă microplastice.

Pericolul care pândește în apele Mării Negre. Ce descoperire recentă au făcut biologii, semnal de alarmă în zona litoralului
Un pahar de plastic, ingerat de un calcan

Marea Neagră, cea mai poluată din Europa

Într-un clasament al celor mai poluate mări europene întocmit de Agenția Europeană de Mediu, Marea Neagră ocupă primul loc. Specialiștii au precizat că în apa acesteia sunt de aproape două ori mai multe deșeuri decât în Marea Mediterană.

În foarte multe zone de pe litoralul românesc se găsesc deșeuri de plastic ce sunt aduse înapoi de mare în timpul furtunilor. Pe plajă sunt pungi, cutii, doze și mucuri de țigară.

Un biolog a explicat că Marea Neagră este cea mai poluată dintre mările europene și pentru că Dunărea se revarsă în ea după ce preia deșeurile de pe o suprafață mare. Biologul Florin Timofte a precizat că fluviul trece și prin țări care nu au implementat un sistem de reciclare.

În plus, potrivit biologului, mai sunt și tot felul de alte resturi, care sunt aruncate de pe vapoare intenționat – produse chimice, în general hidrocarburi, fie petrol, motorină, benzină sau alte produse chimice.

Urmăriți Impact.ro și pe