Personaj surpriză în noul juriu Bravo, ai stil! Cine se alătură Ralucăi Bădulescu și lui Maurice Munteanu

Badea Violeta 06.03.2023, 15:28

Anunț important pentru fanii Bravo, ai stil! Un nou sezon al emisiunii de la Kanal D2 va începe duminică, pe data de 2 aprilie, iar telespectaorii sunt extrem de nerăbdători să-l urmărească. Acesta vine nu doar cu nenumărate surprize, ci şi cu un jurat nou. Iată ce vedetă va lua loc la pupitrul juriului şi va nota prestaţiile concurenţilor!

Cine se alătură juriului de la Bravo, ai stil!, show difuzat pe Kanal D2?

Mult a fost, puțin a mai rămas! Un nou sezon al emisiunii Bravo, ai stil! va începe pe data de 2 aparilie. Producătorii îndrăgitului show de la Kanal D2 anunță schimbări importante la masa juriului și multe surprize pentru telespectatori.

Cu o carieră de 25 de ani în industria frumuseții, Alexandru Abagiu, cunoscutul make-up artist, se alătură Ralucăi Bădulescu şi lui Maurice Muteanu la pupitrul juriului. Acesta a acceptat cu mare bucurie propunerea și este nerăbdător să ia parte la această experiență.

„Sunt onorat de invitaţia de a face parte din acest proiect, urmăresc Bravo, ai stil! încă de la prima ediţie a show-ului, atât din perspectiva unui simplu telespectator, cât şi din perspectiva profesionistului care încearcă să rămână ancorat în realitatea în care activează şi să îi ia pulsul.

Sunt foarte fericit să mă aflu la masa Juriului Bravo, ai stil! şi îmi doresc să văd noua generaţie de concurente, să le înţeleg reperele, să le observ mai de aproape estetica şi să ma las suprins şi intrigat.

Şi pentru că rolul meu în emisiune este, în primul rând, unul educativ, îmi doresc să pun pe tavă toate informaţiile pe care am avut şansa să le acumulez în aceşti ani mulţi de experienţă. Cred că va fi un nou sezon foarte proaspăt, cu potenţial enorm în conturarea următorului val de influenceri şi formatori de opinie în modă şi beauty.”, a spus Alexandru Abagiu.

Citește și Actrița Diana Sar, despre viața de fotomodel în America: „Am fost foarte complexată”. Cum a ajutat-o un jurat de la Bravo ai stil! VIDEO EXCLUSIV!

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Alexandru Abagiu
Alexandru Abagiu

Cine este Alexandru Abagiu?

Alexandru Abagiu este, fără dar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați make-up artiști de la noi din țară. De-a lungul timpului, acesta a demonstrat că este un adevărat maestru al culorii și al tehnicii machiajului.

Viitorul jurat al emisiunii Bravo, ai stil! a participat în diferite campanii și a colaborat cu nume sonore, precum Claudia Schiffer, Natalie Portman, Penelope Cruz, Aishwarya Rai, Jude Law sau Alain Delon.

În prezent, Alexandru Abagiu este make-up artist oficial Lancôme în România. Timp de 10 ani, acesta a lucrat şi în culisele Festivalului  Internaţional de Film de la Cannes ca make-up artist pentru L’Oreal.

Citește și Mutare uriașă de la Kanal D. Show-ul Bravo ai stil!, difuzat de un alt post TV!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...