Home » Monden » Experiența inedită trăită de Monica Bârlădeanu pe bancheta din spate a unui taxi. Actrița, povești din culisele celui mai recent film. „De la brâu în jos” (Exclusiv)
Experiența inedită trăită de Monica Bârlădeanu pe bancheta din spate a unui taxi. Actrița, povești din culisele celui mai recent film. „De la brâu în jos” (Exclusiv)
„Taximetriști”, filmul regizat de Bogdan Theodor Olteanu, va intra de vineri, 20 ianuarie, în cinematografe. Monica Bârlădeanu se numără printre protagoniștii comediei inspirate din viața de noapte a Bucureștiului. Aceasta o va interpreta pe Anișoara, o tânără agitată și misterioasă, aflată în urmărirea unei mașini. Recent, actrița a dezvăluit mai multe detalii din culisele noii producţii.
Monica Bârlădeanu, dezvăluiri din culisele filmului „Taximetriști”
Monica Bârlădeanu, în vârstă de 44 de ani, va apărea în filmul „Taximetriști”. Comedia va avea premiera în cinematografe vineri, pe data de 20 ianuarie, iar fanii o așteaptă cu sufletul la gură.
Între timp, frumoasa actriță care o va interpreta pe Anișoara a oferit detalii din culisele producţiei ce va debuta în curând. Iată ce spune despre personajul său.
„Joc o tipă cam excentrică. Are senzația că trăiește într-un film. Dacă ai văzut doar trailer-ul, îți dai seama că, după cum intră ea în taxiul lui Liviu, prima clientă a serii… Începe: urmărește și mie mașina aceea turcoaz! Îți dai seama imediat că femeia are senzația că e într-un film de urmărire.
O mai vezi și îmbrobodită. Îți dai seama că, dacă ar fi fost după amiază, ar fi avut sigur niște ochelari dintr-aceia mari, franțuzești, de soare. Adică e under cover.
Cert este faptul că este o supralicitare toată povestea asta, unde duce acest ascunziș, acest mister este în cu totul altă direcție decât te-ai aștepta”, a declarat Monica Bârlădeanu pentru Playtech Știri.
Monica Bârlădeanu a trecut prin momente dificile în timpul filmărilor
Pentru această comedie, Monica Bârlădeanu a fost nevoită să facă și câteva sacrificii. Filmările au avut loc în luna septembrie a anului trecut, iar vremea neprielnică i-a dat de furcă actriței. Din fericire, însă, multe cadre nu au fost largi, așa că ea a putut să se înfofolească de la brâu în jos.
„Era foarte amuzant: camera era la prim plan, iar noi subestimasem un pic nopțile de septembrie. Aveam senzația că vara aia toridă s-a dus până în septembrie, dar știi că a venit toamna brusc. La întâi septembrie dintr-odată rece, frig, ceață.
În orice caz, vreau să spun că de la brâu în jos eram toată înfofolită, eram practic degerată, înghețată, pentru că trebuia să mergem și cu geamurile deschise, pentru că era echipamentul instalat”, a dezvăluit, pentru aceeași sursă, Monica Bârlădeanu.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...