În noua serie de concurenți, înscriși la ”Survivor” (PRO TV), regăsim și nume grele din showbiz, precum Vica Blochina, Maria Constantin, Jorge și Ionuț Iftimoaie. Din echipa ”Faimoșilor” face parte însă și Bianca Patrichi, care a moștenit pasiunea pentru dans de la celebrul coregraf Cornel Patrichi. Fosta mare artistă a Epocii de Aur, Cornelia Patrichi, își încurajează nepoata, prin intermediul Impact.ro.
Bianca Patrichi, fostă ispită la ”Insula iubirii” (Antena 1), a plecat foarte motivată la marele concurs de supraviețuire ”Survivor”, desfășurat timp de șase luni în Republica Dominicană. Obișnuită din copilărie cu competițiile, este ferm convinsă că se va descurca mult mai bine decât rivalii ei, la numeroasele probe fizice. Iată ce spunea Bianca Patrichi, la PRO TV, înainte de a se ”înrola” în marea aventură, unde are toate șansele să câștige premiul de 100.000 de euro pus în joc.
„Când mă gândesc la Dominicană îmi imaginez tot ce e mai frumos… nu vreau să mă gândesc la ce o să fie greu și urât acolo. Așa vreau să rămână: frumos! Apă cristalină, cocos, palmieri, soare, nisip. Nu cred că sunt foarte conștientă în ce mă bag, dar vreau să fac asta. Am de gând să fac balet…să baletez prin probele de la ”Survivor”. Sper să am suficientă condiție fizică. Având în vedere că am lucrat cu corpul atâția ani, practic de când mă știu, cred că am o șansă în viață. N-am mâncat șase luni orez cu cocos, dar sper să supraviețuiesc. Cred că o să-mi fac o suliță și mă duc la vânat”, a glumit coregrafa.

Aflată deja în Republica Dominicană, unde pe 9 ianuarie s-a dat startul concursului de rezistență fizică, Bianca se bucură de sprijinul celor dragi, rămași acasă. Și mătușa ei, Cornelia Patrichi, îi ține pumnii strânși. În plus, îi transmite un mesaj de încurajare, prin intermediul Impact.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Pot să îi dau un sfat, care e valabil în orice situație. Îi urez Biancăi să fie curajoasă, veselă, naturală și generoasă cu colegii! Am cunoscut-o pe Bianca cu ani în urmă, când era elevă la Școala de Coregrafie, eu ținând acolo un curs de jazz dance. Talentată și frumușică! Am aflat atunci că era o rudă mai îndepărtată de-ale lui Cornel. Este fata unui văr de-al doilea, din câte știu. Nu văr primar, pentru că soțul meu nu a avut frați, nici verișori, iar părinții lui, la rândul lor, nu au avut frați. Suntem ca mătușă și nepoată. Dragostea pentru dans s-a moștenit din familie”.
Bianca Patrichi (33 de ani) a povestit cu mândrie despre celebra ei familie de coregrafi: ”Domnului Cornel Patrichi i-am fost nepoată, dar, din fericire, pe el am avut bucuria să-l întâlnesc când eram deja mare şi îi păstrez o amintire foarte plăcută. De asemenea, am ţinut legătura cu doamna Cornelia Patrichi, soţia domnului Patrichi.
Chiar ar fi trebuit ca, la un moment dat, să colaborăm profesional: dânsa a vrut să mă ia ca solistă la Teatrul ”Constantin Tănase”, unde lucra, dar în perioada aceea aveam un program foarte încărcat şi mi-a fost imposibil să mă degrevez de angajamentele deja acceptate”, povestea ea, în urmă cu doi ani, într-un interviu pentru Revista Formula AS. Cornel Patrichi s-a stins din viață pe 5 aprilie 2016, la vârsta de 72 de ani.