VIDEO EXCLUSIV

Ștefan Lungu gătește de la 18 ani. Pe cine s-a răzbunat, în studenție, și i-a pus gândaci în omletă. VIDEO EXCLUSIV

Andreea Archip, Dan Grecu 09.01.2023, 15:46

Ștefan Lungu a luat contact cu arta culinară de nevoie, în perioada în care era student, și era, conform propriilor mărturisiri, “intrus” în camera de cămin a fratelui său. Ulterior, mama lui a fost cea care l-a inspirat și l-a împrietenit cu arta culinară.

Lucrează în publicitate, este expert în bucătărie și nu întâmplător prezintă emisiunea culinară “Gătit la costum”, la Antena 3. Prezentatorul TV a oferit un interviu, exclusiv pentru Impact.ro, în care ne-a povestit cum a ajuns să facă un experiment culinar cu gândaci, în studenție, pentru a se răzbuna pe fratele său și pe colegul acestuia de cămin.

”Mă răzbunam pe ei și le puneam gândaci în omletă”

Se spune că bărbații sunt cei mai buni bucătari, iar Ștefan Lungu este dovada că se pricepe foarte bine când vine vorba de rețete și mâncăruri tradiționale. Inițial, prezentatorul TV nu a avut vreo aptitudine specială, însă a fost nevoit să se descurce cu prepararea mâncării. Și nu doar pentru el: “Cred că arta culinară a intrat cu mulți ani în urmă în viața mea, când eram la facultate, ca o necesitate.

De fapt, ca un mod de a supraviețui, pentru că eram cumva intrus în camera fratelui meu la cămin, la Leul, și trebuia să le gătesc. Și pentru că nu știam mai mult de o omletă să fac, mă răzbunam pe ei și le puneam gândaci în omletă.

În felul acesta, pentru că pe vremea aceea, vorbim de anul 1996, nu existau fulgii de ardei și toate cele, ei mâncau cu niște chestii roșii, pentru că gândacii erau roșii pe vremuri și mulți ani după au aflat chestia asta, niciunul dintre ei nu mai e în țară, sunt toți în viață”, ne-a povestit el, amuzat, pentru Impact.ro, despre experimentul culinar din tinerețe.

Ștefan Lungu: “Mă răzbunam pe ei, pentru că mă trezeam la 6.00 dimineața să le gătesc”

Prezentatorul TV susține că, la acea vreme, nici fratele său și nici colegul de cameră nu au sesizat vreun gust diferit la omletă și că se bucurau că are cine să le pregătească micul dejun. I

ar el, ca să scape de această responsabilitate, a schimbat rețeta pe parcurs. “Erau toți mai nesimțiți, așa, nu aveau atât de multe pretenții culinare, dar omleta era bună. Mă răzbunam pe ei, pentru că mă trezeam la 6.00 dimineața să le gătesc”, ne-a mărturisit Ștefan Lungu.

Ulterior, el și-a dat seama că îi place de fapt să pregătească mâncarea, iar feedbackul primit din partea prietenilor l-a determinat să aprofundeze domeniul din pasiune.

“După care le-am gătit prietenilor încă de când eram mic și, slavă Domnului, am foarte mulți prieteni, cred că de pe la 18 ani gătesc încontinuu”, a adăugat el.

Ștefan Lungu și-a exersat aptitudinile culinare și în prima căsătorie

Amfitrionul emisiunii “Gătit la costum” are la activ două mariaje eșuate, primul cu Albertina Ionescu, vedetă TVR 1, și al doilea, din care are și o fetiță, cu Anca Lungu, fostă știristă la Antena 1, care s-a recăsătorit cu un grec și care locuiește la Nisa.

Așa că aventura lui culinară a continuat și în perioada în care a fost însurat: “Apoi am avut în prima căsătorie nevoie să mănânc și trebuia să gătesc, în a doua căsătorie am gătit mai puțin pentru că soția se dădea cu gătitul, în prezent gătesc suficient de mult, dar îmi gătesc pentru mine”, ne-a spus Ștefan Lungu.

Citește și Cât am ajuns să dăm pe mâncare în România: cu cât s-au scumpit într-un an alimentele, energia!

Ștefan Lungu: “Mama e un exemplu pentru mine, e persoana pe care o iubesc probabil cel mai mult”

Cea care l-a inspirat și din punct de vedere culinar pe Ștefan Lungu este mama sa. De la ea a deprins multe secrete și rețete. “Mama gătește foarte bine, îmi place să cred că fac sarmale mai bune ca ea, dar zacusca îi iese tot ei mai bună. Mama e un exemplu pentru mine, e persoana pe care o iubesc probabil cel mai mult.

Nu o divinizez, o respect extrem de mult, pentru că s-a luptat enorm cu mine și cu fratele meu și când a trăit tata cu tata să fim toți bine, să fim toți fericiți. Îmi trimite rețete, dacă am nevoie de ceva le adaptez, le aduc în timpul nostru”, ne-a spus el despre legătura specială pe care o are cu femeia care i-a dat viață.

Citește și Ștefan Lungu merge lunar în Franța ca să își viziteze fiica. Fostul soț al Ancăi Lungu povestește ce se întâmplă când e în preajma ei. „E buricul Pământului”. VIDEO EXCLUSIV!

Urmăriți Impact.ro și pe